UPDATE Focuri de armă în cartierul Pantelimon din Capitală. Trei interlopi monitorizaţi de patru luni au fost capturaţi după o urmărire ca-n filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focurile de armă au fost trase într-o maşină FOTO Adevărul
Focurile de armă au fost trase într-o maşină FOTO Adevărul

Poliţiştii bucureşteni au fost nevoiţi să folosescă armamentul din dotare pentru capturarea a trei interlopi monitorizaţi de mai multe luni pentru că ar fi fost autorii mai multor infracţiuni comise cu violenţă. Aceştia au fost prinşi în zona Pantelimon-Fundeni, în urma unui flagrant. Pentru că nu au oprit la semnalele poliţiştilor, aceştia au tăiat calea maşinii bandiţilor. În urma impactului, doi dintre ei au fost răniţi.

UPDATE Cei trei tâlhari prinşi joi în Bucureşti după un flagrant sunt suspectaţi că ar fi comis în ultimii ani mai multe jafuri de sute de mii de euri, susţin oficiali din Poliţia Capitalei, citaţi de Mediafax.

Comisarul şef Marian Iorga, şeful Serviciului de Investigaţii criminale din Poliţia Capitalei, a explicat că pentru a-i prinde pe cei trei bandiţi, poliţiştii au fost obligaţi să tragă mai multe focuri de armă pe o stradă din sectorul 2. În general, ţina celor trei erau străinii care ieşeau din casele de schimb valutar.

În plus, tâlharii sunt bănuiţi că în 2009 au furat 280.000 de dolari de la una dintre victime. Înainte de a fi prinşi de poliţie, cei trei furaseră 30.000 de lei de la un iranian, patron al unei care se schimb valutar.

Imediat după aceea, poliţiştii au încercat să-i prindă pe cei trei, însă doi dintre aceştia au reuşit să fugă cu un BMW X3 şi au refuzat să oprească la somaţiile Poliţiei. La un moment dat, pentru că fugarii nu au oprit nici după ce s-au tras mai multe focuri de avertisment, poliţiştii au încercat să le blocheze calea cu autoturismele de serviciu. Deşi mai multe maşini de poliţie au fost avariate, nu s-au produs pagube materiale mari.

Cei doi tâlhari au fost prinşi şi duşi la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, întrucât au suferit politraumatisme şi fracturi în urma tamponării cu maşinile de poliţie.  Ei se află încă la spital şi nu au putut fi audiaţi deocamdată.


„Nu s-au înregistrat victime colaterale sau pagube materiale în urma folosirii armamentului. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., precum şi poliţişti din Poliţia Capitalei“, se precizează în comunicatul Poliţiei Române. 

„În urma incidentului din zona Pantelimon-Fundeni, două persoane au fost transportate la Spitalul Pantelimon”, au declarat pentru adevărul.ro surse din cadrul SMURD.

   

„Cei doi bărbaţi au între 35 şi 40 de ani. Nu sunt în stare gravă, ambii au fost policontuzionaţi, dar au fost stabilizaţi. În prezent, cei doi sunt supuşi investigaţiilor medicale”, a declarat pentru adevărul.ro medicul Fiorella Mitoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”.

Potrivit acesteia, reprezentanţi ai forţelor de ordine se află în momentul de faţă în unitatea sanitară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite