Agenda sa centristă de schimbare este considerată de mediile progresiste drept un remediu la atractivitatea pe care populismul, nativismul şi etno-centrismul le exercită asupra electoratului şi ascensiunii politicienilor care le îmbrăţişează şi le profesează. Impactul alegerii celui mai tânăr Preşedinte al Republicii a propulsat Franţa pe primul loc în lume în clasamentul influenţei „soft“ a naţiunilor.

Astăzi soşeste la Bucureşti Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Nu este prima vizită a unui preşedinte francez. De la Generalul de Gaulle, în baza unor interese comune, valori şi afinităţi culturale şi istorice, şefii statului francez, fără excepţie, au vizitat Bucureştiul şi România.

Franţa pare să redescopere România ca piesa centrală a Europei de Sud-Est, singurul pilon de francofonie, francofilie şi influenţă economică şi culturală dintr-o vastă regiune în care America şi Germania domină copios.

De ce vine Emmanuel Macron la Bucureşti? În primul rând, turneul său central-european mai cuprinde Viena (unde a întâlnit şi liderii ceh şi slovac, o palmă explicită dată liderilor unguri şi polonezi) şi Sofia, cele trei capitale care vor asigura preşedinţiile succesive ale Consiliului European. În încercarea sa de a redinamiza proiectul european, Macron are nevoie de aliaţi în încercarea de a reechilibra asimetriile din cuplul franco-german şi dintre nordul şi sudul Zonei Euro. Nu întâmplător, în comunicatul Palatului Elysée ce anunţă turneul prezidenţial, se menţionează că Macron va vizita statele cu cel mai mare ataşament şi angajare în proiectul european.

Există, fără îndoială, şi o agendă bilaterală. Franţa pare să redescopere România ca piesa centrală a Europei de Sud-Est, singurul pilon de francofonie, francofilie şi influenţă economică şi culturală dintr-o vastă regiune în care America şi Germania domină copios. În mod curios, după înţelegerea nescrisă dintre Francois Mitterrand şi Helmut Kohl de după reunificarea Germaniei, Franţa ar fi urmat să fie jucătorul principal în Europa de Sud-Est, Germaniei revenindu-i zona istorică de influenţă din Europa Centrală, însă Franţa nu a mai avut energia şi resursele să lupte pe prea multe fronturi în simultan (în Africa francofonă şi în Orientul Mijlociu, în relaţia complexă cu Germania, SUA, Rusia şi Marea Britanie, dar, mai ales, fiind absorbită de propriile rigidităţi şi tensiuni socio-economice). Vizita la Bucureşti încearcă să inverseze această tendinţă regională, cu România ca platformă de sprijin. Un mare producător de echipamente şi tehnică militară, Parisul nu este indiferent la faptul că SUA îşi ia „partea leului“ din achiziţiile militare anunţate din bugetul de 2% (mai ales că promisiuni au mai fost făcute în perioada Sarkozy - Băsescu, evident, neonorate) sau că Germania este de departe principalul partener comercial al României şi al zonei sau că investiţiile franceze (masive, fără îndoială) bat pasul pe loc de câţiva ani buni.

Acesta este motivul pentru care Franţa a ales România, în premieră între statele UE, să fie partenerul anului cultural mixt din 2019. Rolul uriaş al Franţei în salvarea noastră de la dezastru în primul Război Mondial şi în realizarea Marii Uniri va aşeza relaţia noastră în centrul acţiunilor Centenarului.

Poziţia Franţei pe problema muncitorilor detaşaţi în UE şi unde mulţi lucrători români câştigă o pâine cinstită deranjează multe state furnizoare de forţă de muncă.

Şi sunt multe alte puncte de sprijin. École Nationale d'Administration, faimoasa şcoală de administraţie publică, va pregăti funcţionarii români implicaţi în preşedinţia noastră europeană din 2019. Thales, colosul tehnologic francez, este partenerul cu care se realizează Laserul de la Măgurele, deschizând drumul unei noi generaţii de colaborare franco-română în ştiinţă şi tehnologie.

Evident, nu totul este atât de simplu. Poziţia Franţei pe problema muncitorilor detaşaţi în UE şi unde mulţi lucrători români câştigă o pâine cinstită deranjează multe state furnizoare de forţă de muncă. Nici intenţia anunţată de creare a unui Parlament şi al unui ministru de finanţe al Zonei Euro nu ne poate lăsa indiferenţi, având în vedere că încă ne aflăm pe ultimul cerc al integrării europene (cu MCV, în afara Schengen şi a Zonei Euro). Poate că pe aderarea la OECD vom putea miza în reluarea ofensivei de evadare de la periferia Europei.

Acolo, la masa celor mari şi nu la periferia Europei este adevăratul loc al României.

Au existat propuneri de realizare a unei întâlniri în format trilateral Franţa-Germania-România, aşa cum Polonia a fost inclusă de 20 de ani în triunghiul Weimar. Nu ştiu dacă acest lucru se va realiza. Însă ştiu un lucru: că după turneul în regiune, Emmanuel Macron se va întâlni din nou cu liderii german, italian şi spaniol, cei „4 Mari“ din UE după plecarea Marii Britanii. Acolo se vor discuta lucrurile grele, care vor defini conturul proiectului european - soarta Zonei Euro, uniunea apărării, uniunea bancară, uniunea fiscală, problema refugiaţilor - tot atâtea subiecte la care România nu ia parte.

Acolo, la masa celor mari şi nu la periferia Europei este adevăratul loc al României. Acel loc nu ţi se oferă, el trebuie ocupat. Păstrând ritmuri înalte de creştere economică, transformând cultura de guvernanţă, arzând etapele, investind în influenţa şi reputaţia noastră externă.

Dacă vizita preşedintelui Franţei la Bucureşti va reprezenta pentru interlocutorii săi români un declanşator de energie, consens şi ambiţie naţională şi europeană regăsite şi nu doar un moment de vizibilitate şi marketing politic, dacă vom şti să fructificăm această relaţie de o profunzime fără egal cu inteligenţă, francheţe şi curaj, atunci, peste ani, ne vom reaminti de vizita lui Emmanuel Macron din august 2017 la Bucureşti, aşa cum ne amintim şi ne vom aminti întotdeauna de istorica prezenţă a lui Charles de Gaulle în România în faimosul mai 1968.