Gheorghe Burnei, din nou în faţa judecătorilor. Medicul a contestat măsura controlului judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Burnei contestă controlul judiciar
Gheorghe Burnei contestă controlul judiciar

Fostul şef al Clinicii de Ortopedie de la Spitalul Marie Curie este aşteptat, joi, la Tribunalul Bucureşti, unde magistraţii judecă cererea sa de ridicare a controlul judiciar. Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 31 august, să menţină interdicţia impusă medicului de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, decizia fiind definitivă.

Chiar dacă va obţine acordul judecătorilor, medicul Burnei se loveşte de refuzul medicilor de la Marie Curie de a-l mai primi în unitatea medicală.

Anterior, Tribunalului Bucureşti hotărâse ca Burnei să revină în sistemul medical de stat, decizie care a generat nemulţumiri în rândul medicilor din Secţia de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie". Ei au transmis că refuză orice formă colaborare cu acesta.

După decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, medicul Burnei a susţinut o conferinţă de presă în care a spus că decizia instanţei a fost influenţată şi de presiunea exercitată prin memorandumul semnat de foştii săi colegi de la Secţia de chirurgie ortopedică a Spitalului "Marie Curie", care au refuzat orice formă de colaborare cu el. El s-a declarat surprins de atitudinea acestora, spunând că i-a ajutat în multe privinţe şi s-a întrebat cine este în spatele demersului lor. Burnei a reluat afirmaţiile conform cărora a vrut doar să facă bine, iar cazul de la care a început totul este o făcătură, invocând din nou cele două ONG-uri, "Dăruieşte viaţă" şi "Dăruieşte Aripi".

De asemenea, el a acuzat faptul că în media cuvintele la adresa sa sunt calomniatoare, aceasta în timp ce, la telefon sau pe stradă, oamenii se opresc să-i mulţumească şi să se roage să le ajut copii.

"Am încercat să operez la spitale private, însă s-a exercitat o presiune asupra acestora, fiind ameninţate cu DNA, controale ANAF, mişcări de stradă astfel încât nu m-au putut primi acolo. Astăzi, Curtea de Apel a respins ceea ce Tribunalul a aprobat vinerea trecută, ca urmare a memorandumului colegilor mei de la Marie Curie. Sunt chiar ei cei care m-au judecat înainte să o facă instanţa de judecată?", a spus medicul.

Burnei a susţinut de fiecare dată în instanţă că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

Acuzat de luare de mită

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut în 10 decembrie 2016 de către procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru mai multe fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă, medicul fiind plasat atunci în arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie - 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro.

Anchetatorii susţin că Gheorghe Burnei îi obliga pe părinţii copiilor operaţi de el să cumpere proteze de la firma Argonmed, care în schimb îi plătea vacanţele cu familia în străinătate şi deplasările la congrese. Burnei folosea atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale pe care le folosea în experimente pe copii, ce erau confecţionate artizanal de cunoştinţe ale medicului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Masurării, potrivit procurorilor.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice. Ţesuturile, deşi au fost păstrate în condiţii improprii şi nu au fost verificate bacteriologic şi viral, au fost transplantate altor copii, iar cele găsite la percheziţii urmau să fie folosite la alte intervenţii chirurgicale.

Din datele existente până în prezent în dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Conform anchetatorilor, există indicii că Gheorghe Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, “stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”.

“Avem în vedere numeroasele declaraţii ale părinţilor copiilor care au suferit intervenţii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutăţit considerabil în urma intervenţiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă şi chiar până la paralizie. Faptele săvârşite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puşi în grija sa de către părinţi sunt cu atât mai grave cu cât este poziţia sa profesională mai ridicată”, au arătat procurorii.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite