Fraţii Decebal şi Spartacus Mihai, condamnaţi în Irlanda de Nord pentru trafic de persoane şi proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal şi Spartacus Mihai
Decebal şi Spartacus Mihai

Doi români, fraţii Decebal şi Spartacus Mihai, au fost condamnaţi la patru, respectiv trei ani de  închisare, miercuri, de o instanţă din Irlanda de Nord, după ce aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism, relatează BBC.

Decebal şi Spartacus Mihai făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, iar aceştia şi-au recunoscut vinovăţia pentru comiterea faptelor de proxenetism şi trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, potrivit autorităţilor irlandeze.

Decebal Mihai, în vârstă de 28 de ani, a primit pedeapsa de patru ani de închisoare, iar Spartacus Mihai, în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare. Potrivit legii, ambii vor executa doar jumătate din pedepse.

Inspectorul-şef Mark Bell din cadrul unităţii poliţiei nord-irlandeze pentru combaterea sclaviei moderne şi a traficului de persoane a declarat că fraţii Mihai au fost arestaţi în urma uneia din cele mai extinse anchete a unor astfel de infracţiuni în Irlanda de Nord.

"Fraţii făceau parte dintr-un grup infracţional organizat românesc, implicat în traficarea unor femei în şi din Irlanda de Nord, în scopul exploatării sexuale", a declarat Bell. Aceştia duceau personal femeile la clienţi, pentru sex, inclusiv la turişti, în hoteluri

Ei au fost arestaţi pe 25 mai , în urma unei descinderi la o proprietate din Belfast, de unde au fost salvate patru femei. Acestea, însă au refuzat să coopereze cu anchetatorii.

Poliţia a acţionat după primirea unor informaţii de la o persoană particulară, efectuând percheziţii în estul Belfastului şi în Banbridge, în mai anul trecut. La două adrese au fost găsite patru femei cu vârste între 19 şi 30 de ani, care au fost identificate ca victime potenţiale ale exploatării sexuale, a adăugat inspectorul-şef. Toate au acceptat să îi însoţească pe poliţişti pentru discuţii, dar din păcate nu au colaborat cu poliţia şi nu au solicitat ajutorul de care aveau nevoie. 

"Este insuportabil să te gândeşti prin ce au trecut aceste victime, care nu înţelegeau şi nu vorbeau engleza şi probabil nu aveau acces la mulţi bani. Este de înţeles că erau absolut înspăimântate şi din toate aceste motive complexe nu au cooperat cu poliţia, însă din fericire aceste victime nu mai trebuie să suporte această viaţă de exploatare sexuală regulată", a mai spus poliţistul. 

Poliţiştii au identificat 25 de numere de telefon legate de Decebal Mihai, dintre care 10 erau legate de site-uri de internet care ofereau dame de companie. În cazul lui Spartacus Mihai, din şapte numere de telefon legate de acesta, cinci erau legate şi de astfel de site-uri de internet. Cel mai mare dintre fraţi a câştigat circa 150.000 de lire din traficul de persoane, din decembrie 2013 până în aprilie 2017. Celălalt a obţinut 27.000 de lire, din decembrie 2014 până în mai 2017. 

În faţa instanţei, Spartacus a spus că cei 125.000 din contul său proveneau din vanzarea şi cumpărarea de maşini, nu din prostituţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite