Franţa se află în cea mai mare degringoladă politică din ultimul sfert de secol. Cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale, numărul indecişilor concurează numărul francezilor radicalizaţi în alegerea lor pătimaşă. 3 francezi din 10 se declară indecişi. În privinţa opţiunilor de vot, sondajele dinaintea alegerilor nu mai au reputaţia fiabilităţii, după ce s-au înşelat flagrant în previziunile de la alegerile primare.

4-5 nume contează cu probabilitate în ecuaţia primului tur al prezidenţialelor din Franţa : Emanuel Macron şi François Fillon, poziţionaţi pe centru stânga şi respectiv dreapta, Jean-Luc Mélenchon şi Marine Le Pen pentru extreme (pentru a simplifica la maximum ideologiile fiecăruia). Unii îl adaugă şi pe Benoit Hamon - stânga ecologistă, abandonat însă pe drum de multe personalităţi socialiste, între care fostul prim ministru Emanuel Valls, susţinător până la urmă al lui Macron, după ce a fost învins dezastruos la primarele socialiste.     

Analizele arată că indecişii sunt nepredictibili. Mai mult decât atât, se pare că o bună parte din alegători una spun la sondaj sau la televizor şi alta votează, în secunda de solitudine din cabina de vot. Aceasta e marea noutate a acestor alegeri: incertitudinea. La ultima emisiune TV în direct, care nu a însemnat o dezbatere, ci un interviu de 15 minute cu fiecare candidat în parte, pe rând, toţi prezidenţiabilii din plutonul 1 s-au adresat indecişilor.

Indecişii sunt masa critică a acestor alegeri. Indecizia arată o boală serioasă a sistemului politic din societatea franceză. Afacerile de corupţie – imoralitatea politicienilor – sunt una din cauzele principale. Un François Fillon care declara, demn, că deschiderea unei anchete judiciare împotriva sa îl va face să se retragă din cursa electorală, pentru a se dezice cu aroganţă o lună mai tîrziu, a provocat dezgust şi succesive trădări politice. Un ministru de Finanţe socialist care a fraudat impozitele, având conturi ascunse în paradisuri fiscale, a întors stomacul alegătorului pe dos.   

Se adaugă legitim spaima zilei de mâine care are două dimensiuni, legate de degringolada Europei şi de terorism. Europa nearmonizată fiscal care împinge la delocalizări de întreprinderi (România a fost citată de mai multe ori în timpul campaniei...) dar şi criza refugiaţilor se traduc în teama francezilor de a-şi pierde slujbele. Terorismul şi neputinţa Europei de a gestiona, ca uniune, criza migratoare conduc la spaima de vecin şi frica pentru propria viaţă şi a copiilor. N-au lipsit instrumentalizările pe toate aceste teme într-o campanie electorală franceză dusă pe fond de neîncredere, dezgust, şi o dorinţă surdă de a arunca în aer sistemul.

Cum poate influenţa atentatul împotriva poliţiştilor de pe Champs-Elysées, din seara de joi, 20 aprilie, votul francezilor la prezidenţialele de duminică?

Niciodată nişte alegeri prezidenţiale n-au fost în Franţa atît de impredictibile.

Un francez de 39 de ani, cunoscut de serviciile de informaţii pentru a fi ameninţat cu moartea poliţişti, a ucis un poliţist şi a rănit alte două persoane, la ora 21, pe Champs-Elysées. Participanţii la emisiunea electorală în direct, care se transmitea la aceeaşi oră pe France 2, şi-au recalibrat imediat discursul, începând cu François Fillon care, prin tragere la sorţi, era desemnat să vorbească ultimul. Toţi s-au focalizat pe ameninţarea teroristă, pericolul islamist şi insecuritate, dar cei mai vizibili au devenit cei pentru care aceste subiecte coagulaseră de fapt deja mare parte din campania personală. Lui Marine Le Pen atentatul i-a ridicat mingea la fileu ca să poate vorbi de „coşmar”, de expulzări şi de retragerea naţionalităţii pentru cei fişaţi S (posibili radicalizaţi) cu dublă cetăţenie. Pentru François Fillon închiderea moscheilor cu discurs islamist e o prioritate, iar apropierea de Putin o strategie necesară pentru controlarea Siriei. Macron vrea o coaliţie internaţională fermă, cu o Franţă angajată şi activă, pentru că terorismul se combate la sursă, în inima lui.

Există voci care spun că atentatul îi va face pe indecişi să ştie în sfârşit cu cine să aleagă.

Mă număr printre cei care cred că o bună parte a francezilor a început să se înveţe – horribile dictu – cu ameninţarea atentatelor, conştientizând că riscul zero nu există. Aş spune că numărul indecişilor dezgustaţi de sistem – cel politic, cel financiar – rămâne încă sensibil mai mare decît numărul celor care s-ar decide mânaţi de frică.

Franţa e încorsetată şi e pusă la zid. Niciodată nişte alegeri prezidenţiale n-au fost în Franţa atît de impredictibile.

Nesiguranţa, degringolada, dezbinarea rămân nisipurile mişcătoare pe care încercăm să înaintăm în vremurilor proxistice pe care le trăim.