Fostul vicepreşedinte al Asociaţiei „Tineri pentru Viitor”, reţinut pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgia Ioana Deaconu, fost vicepreşedinte al Asociaţiei „Tineri pentru Viitor”, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), luni, fiind acuzată de  mai multe fapte de corupţie, printre care şi înşelăciune cu fonduri europene. În acest caz a fost reţinut şi Dan Gruia, angajat al unei bănci.

Deaconu a fost reţinută luni, fiind acuzată de trei infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, din care două în formă continuată (câte patru acte materiale fiecare), de două infracţiuni de înşelăciune, din care una în formă continuată (patru acte materiale), de două infracţiuni de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi de nouă infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

De asemenea, a mai fost reţinut, marţi, şi Dan Gruia, angajat al unei instituţii bancare, la data faptelor, fiind suspectat de complicitate la înşelăciune, luare de mită, instigare la uz de fals şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.   

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2010, în cadrul derulării proiectului „Increasing Employability Through Vocational Training And Project Management Practice”,  al cărui beneficiar era Asociaţia „Tineri Pentru Viitor”, Georgia Deaconu ar fi prezentat Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), atât la momentul încheierii contractului, cu ocazia depunerii rapoartelor intermediare în vederea obţinerii celor patru tranşe intermediare, cât şi la depunerea raportului final, pentru obţinerea ultimei tranşe de plată, documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete,obţinând pe nedrept fonduri europene în valoare de 95.000 de euro.

De asemenea, Deaconu ar fi schimbat, fără drept, destinaţia unei părţi din sumele de bani primite cu titlu de avans, (patru tranşe a câte 15.712 euro fiecare), pentru cheltuieli de transport şi subzistenţă ale participanţilor la proiect, efectuând cumpărături de la diferiţi comercianţi din Capitală.

„Conform contractului respectiv, ANPCDEFP s-a angajat să asigurare finanţarea costurilor proiectului până la suma totală de 85.760 euro, compusă din grant acordat pentru cheltuieli privind activităţi de organizare şi monitorizare a implementării proiectului, cheltuieli privind pregătirea pedagogică culturală şi lingvistică a participanţilor, cheltuieli de subzistenţă şi cheltuieli legate de transport, având drept scop deplasarea în Spania şi Italia a unui număr de 32 de persoane (4 serii de câte 4 persoane pentru fiecare dintre cele două ţări anterior menţionate) în vederea participării la un training în domeniul managementului de proiect”, se arată în documentele anchetatorilor.

Deaconu ar fi accesat fonduri europene nerambursabile în valoare de aproape 5 milioane de euro

De asemenea, în perioada 2010-2011, în contextul derulării a patru programe operaţionale sectoriale finanţate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Georgia Deaconu, prin intermediul unor societăţi comerciale de tip „fantomă”, ar fi accesat fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 21 de milioane de lei (circa 5.000.000 de euro).

Procurorii precizează că, în aceste cazuri, certificatele fiscale depuse la dosarele de finanţare ale celor patru proiecte erau false, în ele consemnându-se lipsa datoriilor la bugetul de stat, condiţie esenţială pentru întrunirea cerinţelor de eligibilitate pentru finanţare.

Mai mult, aceasta, în calitate de manager de proiect, ar fi decontat, în baza unor documente falsificate, contractele de prestări servicii ale experţilor pe termen scurt implicaţi în proiect.

„Un alt aspect ce poate fi reţinut în sarcina acesteia, derivă din faptul că, după obţinerea pre-finanţărilor, aceasta a propus spre decontare servicii prestate de către operatori privaţi (câştigători ai procedurilor de achiziţii organizate în cadrul celor patru proiecte), în contextul în care există indicii temeinice că activităţile respective nu au fost efectuate ori au fost realizate o singură dată şi au fost „achitate” şi solicitate spre decontare de patru ori, în fiecare dintre proiecte”, au mai arătat procurorii.

De asemenea, ar fi fost facturate separat servicii de dotare cu aparatură şi accesorii de prezentare a unor săli de conferinţe, deşi acestea dispuneau deja de asemenea facilităţi.

Mai mult decât atât, emiterea facturilor pentru serviciile prestate şi plata acestora au fost realizate înainte de începerea activităţii şi recepţia serviciilor.

Pentru serviciile sale, Gruia ar fi primit 3.000 de euro

DNA arată că, în aceeaşi perioadă, în scopul obţinerii unui împrumut bancar în numele a două dintre firmele pe care le controla, Deaconu ar fi fost susţinută şi îndrumată de Dan Gruia, angajat al unei bănci, „care a imaginat un pretins plan de afaceri ce viza extinderea, la nivel naţional, a activităţii comerciale a celor două societăţi”.

Acesta din urmă ar fi învăţat-o pe Deaconu, în mod concret, să falsifice acte pentru ca împrumutul să-i fie acordat, iar ulterior să justifice cheltuirea finanţării obţinute, prin falsificarea unor facturi care să probeze efectuarea unor plăţi care nu s-au făcut în realitate.

În schimbul acestui serviciu, Deaconu i-ar fi promis lui Gruia că, după intrarea în posesie a banilor, îi va remite acestuia 2% din suma încasată. După aprobarea creditului, Gruia ar fi primit de la Georgia Deaconu suma de 3.000 euro din totalul de aproape 80.000 euro (358.000 de lei) primiţi ca şi credit de aceasta din urmă.

Procurorii precizează că, după aprobarea creditului, fostul vicepreşedinte al Asociaţiei ar fi scos din contul firmei sume mari de bani în numerar.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin tehnic şi informativ din partea Serviciului Român de Informaţii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite