După Black Cube, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, arestat şi în dosarul Agroli Crevedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a publicat, sâmbătă, decizia de admitere a cererii de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv în dosarul în care fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, a fost trimis în judecată după ce ar fi cerut şi primit peste 460.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i proteja afacerile, decizia fiind una definitivă.

La aproape doi ani de când a fost trimis în judecată, procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir, în condiţiile în care procesul a avut mai multe amânări pe motiv că nu a sosit expertiza financiar-contabilă solicitată în instanţă.

Iniţial, cererea procurorilor  a fost respinsă de Tribunal, însă instanţa superioară a admis contestaţia DNA, iar Dragomir a fost arestat preventiv şi în acest dosar.

El este încarcerat deja într-un alt dosar, instrumentat de DIICOT, fiind acuzat că a pus la cale operaţiunea de spionare a şefei DNA Laura Kovesi şi a familiei sale după ce ar fi angajat firma israeliană Black Cube în acest sens.

Pe 14 septembrie 2016, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost arestat în dosarul Black Cube, privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei şi a unor apropiaţi ai procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi.

Daniel Dragomir este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei.

În primul dosar în care a primit mandatul de arestare preventivă, Daniel Dragomir a fost trimis în judecată alături de soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, şi ea fost angajat al SRI.

Procurorii spun că, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef de grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combaterea Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informaţii, beneficiind de ajutorul soţiei sale a pretins şi, ulterior, a primit de la omul de afaceri Rami Ghaziri, administrator al Agroli Crevedia, suma totală de 462.567 de euro, compusă din 374.078 euro, suma primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 70.575,87 euro reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionarii unei societăţi comerciale, incluzând şi un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne şi 18.000 euro, reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soţia să Dragomir Marinela Zoica, în calitate de administrator al acestei firme nou înfiinţate.

„Sumele de bani menţionate mai sus au fost pretinse şi primite de către inculpatul Dragomir Daniel, pentru a-şi folosi influenţă, prin prisma funcţiei deţinute, asupra unor funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară”, se arată într-un comunicat al DNA.

În sarcina lt. col. (r) Daniel Dragomir s-a mai reţinut că, în perioada octombrie 2012 – 15 februarie 2013, cât şi ulterior, „a folosit datele şi informaţiile având caracter clasificat obţinute în virtutea calităţii de ofiţer al SRI, prin prisma atribuţiilor de serviciu, în mod direct şi în interes personal, în scopul ilicit - propus şi realizat - al obţinerii unor sume de bani şi alte foloase necuvenite şi a permis martorului denunţător accesul la date care se refereau la activitatea infracţională derulată de acesta şi grupul de firme aparţinând acestuia”, a mai arătat DNA în cursul urmăririi penale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite