Diplome de licenţă fără studii. Cum opera reţeaua care elibera contra cost diplome pentru studenţi care nici nu vorbeau româneşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii au ridicat mai mulţi saci cu documente FOTO Adevărul
Anchetatorii au ridicat mai mulţi saci cu documente FOTO Adevărul

Un nou scandal zguduie învăţământul superior. Două universităţi de renume din Arad sunt suspectate că au devenit adevărate „fabrici de diplome”. Mai multe cadre didactice sunt acuzate că au promovat fraudulos sute de studenţi, mai ales străini, deşi aceştia nu ştiau o boabă de română.

„Diplome de licenţă fără studii” este denumirea sugestivă dată de procurorii instanţei supreme operaţiunii de destructurare a unor reţele din învăţământul superior, care se ocupau cu promovarea frauduloasă a studenţilor la examene. Vizate de anchetă sunt două universităţi din Arad, respectiv „Aurel Vlaicu” - de stat şi „Vasile Goldiş” – privată. La una dintre ele a fost student chiar ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

Operaţiunea „Diplome de licenţă fără studii” a fost declanşată miercuri dimineaţă, când procurorii Parchetul instanţei supreme, însoţiţi de mascaţi, au descins la peste 100 de adrese, acasă la cadre didactice şi studenţi de la universităţile „Vasile Goldiş” şi „Aurel Vlaicu” din Arad. Anchetatorii au ridicat mai multe documente şi computere de la toate sediile celor două universităţi. În acest dosar 36 de persoane au calitatea de suspect.

Cum opera reţeaua

Procurorii, care îi monitorizau de mai multă vreme pe membrii reţelei, au stabilit că, în schimbul unor sume de bani, studenţii primeau în timpul examenelor susţinute online răspunsurile corecte la testele-grilă, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiilor de învăţământ, prin mesaje text (SMS).

De asemenea, studenţilor care picau examenele cu note mici li se modificau notele în schimbul unor sume de bani. De aceste operaţiuni frauduloase se ocupau tot informaticienii, care accesau ilegal softul pentru evidenţa situaţiilor şcolare. Procurorii spun că informaticienii intrau în contul electronic al studentului şi modificau răspunsurile de la examen în testul online astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră.
Totodată, studenţii cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv prezentări în format power-point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.

„În respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice”, afirmă procurorii Parchetului instanţei supreme.  
S-a ajuns la situaţia în care unii studenţi străini, înscrişi la grupe cu predare în limba română, deşi nu cunoşteau deloc limba română, să promoveze cu brio toate examenele anuale, spun procurorii.

Sistem mafiot

Ancheta procurorilor de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General îl vizează, printre alţii, şi pe medicul timişorean Emil Urtilă, fost preşedinte al „Societăţii Române de Chirurgie Oro – Maxilo - Facială”. Fost profesor al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, în prezent profesor colaborator al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad, unde predă Chirurgie Maxilo-Facială, şi proprietar al unei clinici private, profesorul Urtilă recunoaşte sistemul mafiot de la universitatea din Arad.

El a declarat, pentru „Adevărul”, că asupra sa s-au făcut presiuni pentru a-i trece pe studenţii străini care nu vorbeau limba română, susţinând că a semnalat aceste nereguli. Problemele au fost sesizate, însă, tocmai conducerii care punea presiuni asupra sa.

Reacţia Ministerului Educaţiei

Scandalul „fabricilor de diplome” de la Arad a obligat Ministerul Educaţiei Naţionale să ia poziţie. „Salutăm intervenţia instituţiilor abilitate ale statului şi vrem să fie limpede că Ministerul Educaţiei Naţionale nu acceptă comportamentele în afara legii. Astfel de acţiuni nu fac decât să umbrească rezultatele învăţământului superior. Rolul unei instituţii de învăţământ superior este să asigure o pregătire de calitate şi să formeze studenţi care să-şi găsească un loc pe piaţa muncii, ori din această perspectivă faptele de care sunt acuzaţi unii dintre angajaţii celor două universităţi arădene denotă iresponsabilitate, atitudine pe care noi nu o tolerăm”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop.
Actualul ministru al Educaţiei a fost chiar student al universităţii „Vasile Goldiş” implicată în scandal.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite