Cutremur pe scena politică. DNA cere aviz pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri în dosarul „Comisioane de miliarde la nivel înalt”

Cutremur pe scena politică. DNA cere aviz
pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri în dosarul „Comisioane de miliarde la
nivel înalt”

Cei 9 foşti miniştri cercetaţi de procurorii DNA FOTO Mediafax

Procurorii anticorupţie cer aviz pentru urmărirea penală a nouă fosti miniştri în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări pentru spălare de bani, trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită. În acest dosar sunt verificate şi mai multe comisioane de zeci de milioane de euro ce ar fi ajuns la înalţi demnitari. Printre cei cercetaţi se numără Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu şi Dan Nica.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă, Tiberiu Niţu, o solicitare în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European despre faptul că procurorii vor să înceapă urmărirea penală împotriva a 9 miniştri pe care îi suspectează de corupţie.
 
Primul nume de pe lista DNA este cel al senatorului PSD Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioadele 28 decembrie 2000-19 iunie 2003, 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009 şi 2009-2012. Acuzaţiile aduse Ecaterinei Andronescu sunt abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
 
Deputatul Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, este suspectat de abuz în serviciu.
 
Şerban Mihăilescu, în prezent senator, este suspectat că, în perioada când a fost ministru coordonator al SGG (decembrie 2000 – octombrie 2003), ar fi săvârşit infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.
 
Acuzaţii de corupţie grave la cel mai înalt nivel
 
Lista este completată de Dan Nica (fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004), Adriana Ţicău (ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004), Gabriel Sandu (ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010), Alexandru Athanasiu (ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005), Mihai Tănăsescu (ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004) care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită şi spălare de bani. 
 
La rândul lui, Daniel Funeriu (ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012)  este şi el suspectat de abuz în serviciu.
 
Fujitsu Siemens Computers, contracte pe şpăgi
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control făcută la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.
 
Ulterior, DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte.
 
Procurorii au obţinut probe potrivit cărora miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu ”şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate”. 
 
Totodată, există indicii că foştii miniştri au pretins şi primit mită pentru favorizarea firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft, susţine DNA.
 
Astfel, contractul cadru de licenţiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor egale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.
 
Comisione de zeci de milioane de dolari
 
Procurorii susţin că produsele educaţionale au fost cumpărate prin încălcarea flagrantă a legii achiziţiilor publice. Astfel, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a ajuns în conturile firmei private.
 
Mai mult, susţine DNA, conform scrisorilor de confort şi biletelor la ordin emise, Guvernul Român garanta creditul, în timp ce firma Fujitsu Siemens Computers, care susţinea că a venit cu oferta de finanţare, nu depunea nici măcar garanţie de bună execuţie a contractului.
 
Din cele 54 de milioane de dolari achitate de Guvernul României în baza contractului cadru şi a extensiei din luna noiembrie.
 
Firma Siveco, favorizată la licitaţii
 
Alte ilegalităţi ar fi fost comise în cazul achiziţiilor pentru Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator, derulat cu firma Siveco. Prin acest program, au fost dotate unităţile de învăţământ cu laboratoare informatizate, cu o valoare estimată de 200 milioane dolari.
 
Astfel, preţurile de achiziţie a soluţiilor software au fost umflate, fiind cu mult mai mare decât cele practicate pe piaţă.
 
”Procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco. Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie”, se arată în comunicatul DNA.
 
Procurorii susţin că şpăgile erau date tocmai din banii obţinuţi din umflarea contractelor. ”Probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unui mecanism care urmărea crearea unui profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase, prin intermediul unor companii off-shore, sumele de bani necesare plăţii mitelor, prin intermediul unor contracte de servicii fictive”, se mai arată în document.
 
Microsoft cooperează pe deplin în ancheta DNA privind licenţele software pentru şcoli
 
Firma Microsoft este determinată să respecte cele mai înalte standarde legale şi etice oriunde desfăşoară operaţiuni comerciale şi cooperează pe deplin în ancheta DNA, se arată într-o declaraţie de presă a Microsoft România.
 

Acuzaţiile concrete pentru fiecare fost ministru în parte

·        Dan Nica ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. În perioada aprilie – noiembrie 2004, Nica ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane de doalri virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României.

·        Adriana Ţicău ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi, respectiv, pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco.

·        Gabriel Sandu ar fi iniţiat şi contrasemnat HG 460/2009 prin care MCSI a fost autorizat să achiziţioneze produse software. De asemenea, ar fi încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, în care a impus criterii restrictive, pentru favorizarea firmelor respective. Sandu ar fi pretins de la un avocat 1,8 milioane de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft. Alte 3 milioane de euro ar fi primit de la asocierea respectivă, printr-o societate off – shore, pentru încheierea acordului cadru din 2009-2012, privind închirierea de produse software.

·        Daniel Funeriu ar fi semnat şi promovat spre aprobare „Nota privind licenţele Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, în care se atesta ilegal că acesta „permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli”. MCSI a plătit 8,8 milioane de euro pentru 180.000 de licenţe, deşi necesarul era de cira 100.000.

·        Alexandru Athanasiu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco. În acest mod, MEC ar fi plătit pentru licenţele software cu 40-50% mai mult decât valorau.

·        Mihai Tănăsescu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco. În perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit de la  Fujitsu Siemens, prin intermediari,suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”. Firma din Liechtenstein era controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer.

·        Şerban Mihăilescu l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft, în condiţiile pe care le negociase cu Fujitsu Siemens, în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului. În perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României.

·        Ecaterina Andronescu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, ar fi înlesnit firmei Siveco încheierea ilegală a contractului. Andronescu ar fi pretins şi primit mită de la firma Siveco şi firmele colaboratoare, constând în sume de bani sau calculatoare.

·        Valerian Vreme ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, prin care ministerul a plătit 8,8 milioane de euro, preţul nereflectând discountul acordat de Microsoft. Totodată, Vreme nu a dispus măsuri în urma sesizării făcute de FTS România privind servicii neprestate.

Foştii miniştri susţin că nu ştiu ce li se întâmplă

Contactat telefonic, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a refuzat să comenteze acuzaţiile procurorilor spunând că nu ştie despre ce este vorba.
 
La rândul lui, fostul ministru Alexandru Athanasiu susţine că nu a luat mită, nu a spălat bani, că nu este nici şocat, nici disperat în legătură cu acest anunţ, ci priveşte cu mult calm şi linişte sufletească.
 
”Nu sunt nici şocat, nici disperat, pentru că aceste probleme au mai fost cercetate de DNA în urmă cu mai mulţi ani şi analizate foarte serios. N-am luat mită (...), nu am spălat bani, nu am conturi offshore, nici în străinătate în bănci”, a declarat Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003-2005 pentru Realitatea TV.
 
Şi fostul ministru Ecaterina Andronescu se declară nevinovată şi susţine că nu a cerut şi nu a luat niciodată niciun ban necuvenit.
 
 „Am aflat de la televizor despre aceste acuzaţii, ceea ce pot să spun cu certitudine este că nu am cerut şi nu am luat niciun leu de la nimeni. Nu-mi aduc aminte de niciun contract cu Microsoft. Niciodată nu am favorizat pe nimeni şi nici nu am cerut avantaje. Încă nu am fost chemată la DNA, întâi aş vrea să ştiu care sunt argumentele din spatele acestor acuzaţii, numai pentru că exist pe suprafaţa Pământului trebuie să fiu acuzată? O să mă bat pentru dreptatea mea fiindcă nu sunt vinovată”, a spus Ecaterina Andronescu.
 
Întrebat de jurnalişti, premierul Victor Ponta, aflat în Statele Unite pentru Adunarea Generală a ONU, a declarat că nu poate comenta pe marginea subiectului, deoarece niciun ministru din cabinetul său nu se regăseşte în dosar. 
 
„Nu pot să comentez pentru că nu e vorba despre niciun ministru al cabinetului pe care îl conduc. Informaţiile pe care eu le am sunt cele expuse public. De altfel, acestea au fost contestate de Corpul de Control al primului-ministru, referitoare la nereguli grave şi ilegalităţi comise de către miniştrii Funeriu şi Vreme”, a spus Victor Ponta, la Houston.
      

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Şeful SGG, chemat la DNA în dosarul licenţelor educaţionale

Şeful Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, a venit la DNA, luni, pentru a depune o serie de înscrisuri din dosarul  privind achiziţia ilegală a licenţelor educaţionale, în care procurorii au început urmărirea penală in rem pentru  trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu.

Corupţie la nivel înalt cu contracte de peste un miliard de euro. Este verificată activitatea a trei ministere

Procurorii DNA au început joi urmărirea penală pentru trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu, într-un dosar privind achiziţia ilegală a licenţelor educaţionale. Anchetatorii verifică şi contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF) încheiat între EADS Germania şi Ministerul de Interne. Este vorba despre comisioane de 1,1 miliarde de euro, care ar fi ajuns la şefi din Ministerul de Interne.

 

 

citeste totul despre: