Cristina Tarcea: Nu putem să ignorăm că anul acesta au existat comportamente de natură a aduce mari prejudicii de încredere şi imagine actului justiţiei
0Cristina Tarcea, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat, la prezentarea bilanţului Inspecţiei Judiciare, că anul 2017 a fost unul interesant, în care "nicio instituţie din sistemul de justiţie nu a fost scutită de scandaluri, dezvăluiri, bombe, breaking news-uri".
"Vorbind de anul 2017, nu pot să nu remarc faptul că Justiţia, la fel ca întreaga societate, de altfel, a parcurs o perioadă interesantă, un an interesant. Şi pentru că vorbesc de acest an interesant, nu pot să nu-mi aduc aminte de o veche urare chinezească, cu ghilimelele de rigoare, desigur, urare, şi anume: 'să ai parte de un an interesant!'. Şi eu cred că am avut parte cu toţii din plin de un an interesant, pentru că în această perioadă nicio instituţie din sistemul de justiţie nu a fost scutită de scandaluri, dezvăluiri, bombe, breaking news-uri", a declarat preşedintele Curţii Supreme.
Şefa Curţii Supreme a subliniat că, deşi consideră că în spatele acestor evenimente se află interese ascunse, iar cea mai mare parte a magistraţilor îşi desfăşoară activitatea cu multă onestitate, au existat şi cazuri ce au afectat imaginea şi încrederea în actul Justiţiei.
"Chiar dacă ştim cu toţii că de multe ori în spatele tuturor acestor evenimente se află interese mai mult sau mai puţin ascunse, la fel de bine cunoaştem cu toţii că cea mai mare parte a magistraţilor, judecători şi procurori, îşi desfăşoară activitatea cu multă onestitate, în condiţii de anonimat, de decenţă şi de eficienţă. Şi, cu toate acestea, nu putem să ignorăm faptul că în cursul acestui an interesant au existat comportamente care au depăşit, uneori cu mult, limitele a ceea ce înseamnă deontologie şi care au fost de natură a aduce mari prejudicii de încredere şi de imagine actului de justiţie. Iar ceea ce este mult mai trist în afara acestor comportamente este faptul că, în loc să analizăm lucid ceea ce s-a întâmplat şi să găsim resursele interioare de a ne evalua propriile comportamente şi propriile greşeli, au fost destui cei, chiar din interiorul sistemului de justiţie, care au amplificat ceea ce nu era de amplificat, au ignorat ceea ce nu era de ignorat, sau, şi mai grav, au creat noi scandaluri din lucruri insuficient cunoscute sau pur şi simplu necunoscute. Şi toate acestea au creat scindare", a adăugat Tarcea.
Înaltul magistrat a ţinut să sublinieze rolul important pe care-l joacă instituţia Inspecţiei Judiciare în menţinerea normalităţii funcţionării sistemului de justiţie. În contextul „în care toţi fac scenarii, îşi dau cu părerea, îşi expun puncte de vedere despre orice şi oriunde”, a precizat preşedintele Curţii Supreme, „dumneavoastră sunteţi cei care aveţi abilităţi şi legale şi morale de a aduce echilibru şi normalitate”. „Este important să vă asumaţi acest rol pentru că ceea ce a scăpat astăzi de sub control va fi mult mai greu de controlat mâine şi cu efecte greu de prevăzut”, a avertizat Tarcea.
Augustin Lazăr: Ministerul Public va investi într-un soft care va transforma în scris ceea ce declară martorul, suspectul sau inculpatul
"Doresc să vă asigur că prin investiţiile pe care le facem în Ministerul Public inclusiv vom avea un soft care va transforma în scris ceea ce relatează, declaraţia martorului, suspectului, inculpatului va fi transformată în scris şi grefierul va pune doar punctele, din câte înţeleg. Nu se va modifica nimic. (...) Aşa putem noi să ne gândim că trebuie să funcţioneze o justiţie a mileniului III şi fără expresii de cartier care să împăneze o astfel de audiere", a declarat Augustin Lazăr la prezentarea Raportului de activitate a Inspecţiei Judiciare pe anul 2017.
Procurorul general a ţinut să puncteze, cu privire la înregistrările apărute în spaţiul public de la DNA Ploieşti, că în situaţia în care acestea se dovedesc a fi veridice ar reprezenta „o manieră primitivă de audiere”, una pe care nu a întâlnit-o în întreaga sa carieră.
"Doresc să vă mai spun că un proiect foarte important al Ministerului Public este cel care priveşte respectarea drepturilor fundamentale. Suntem în Europa mileniului III. Dacă într-adevăr ar fi adevărat conţinutul ideatic al înregistrării de la o anume unitate DNA, nu ştim încă până nu vom vedea dacă este originală înregistrarea, dacă va fi adevărat pot să spun că asemenea manieră primitivă de audiere şi de discuţie cu justiţiabilul nu mi-a fost dat să aud în cariera profesională. Dar nu ştim şi noi nu discutăm că sunt nişte proceduri în curs şi nu vrem să anticipăm nimic", a spus Lazăr.
Acesta a subliniat totuşi rolul instituţiei Inspecţiei Judiciare de a verifica, prin respectarea tuturor procedurilor legale în cauză, toate aceste afirmaţii bombă ce ajung în spaţiul public. „Dar, s-a făcut deja trimitere la bombele mediatice, aşa zisele bombe mediatice, aspecte care sunt lansate în public, iar misiunea Inspecţiei Judiciare este foarte importantă de a le prelua, de le privi ca atare”, a punctat acesta.
Lazăr: Ministerul Public este în foarte bună măsură beneficiarul acestor controale
În ceea ce priveşte datele efective ale raportului Inspecţiei Judiciare, procurorul general a menţionat aspectul pozitiv al întregului proces, şi anume capacitatea instituţiilor din ministerul public de a-şi corecta singure erorile. „Ce ne atrage atenţia reprezintă numărul acesta mare de sesizări, 6365 de sesizări înregistrate dintre care 4947 soluţionate. Ei bine, chiar dacă doar în 23% dintre sesizări s-au efectuat cercetări disciplinare, noi vedem aici cred 2 lucruri: mai întâi dorinţa, nevoia multor justiţiabili fiindcă ei sunt majoritari aici de a se exprima şi de a-şi exprima nemulţumire cu privire la actele efectuate pe parcursul procedurilor lor judiciare ..iar apoi vedem şi o nevoie de autoreglare foarte importantă pe care noi trebuie să o realizăm în interiorul instituţiilor justiţiei”.
„Uitându-ne la acţiunile disciplinare soluţionate de CSM în cursul anului trecut şi uitându-ne mai ales la ceea ce ne interesează pe noi Ministerul Public, observăm că 5 procurori au fost sancţionaţi disciplinar dar din bilanţul CSM am văzut că de fapt sunt 10 sancţiuni aplicate, 5 nu sunt definitive dar 5 iată sunt definitive, o excludere din magistratură, un avertisment şi celelalte reduceri de indemnizaţie”, a declarat Lazăr.
„Nu trebuie să ne vulnerabilizăm şi nu trebuie să acceptăm lângă noi conduite care să reprezinte un fel de bombă sub scaunele noastre de procurori de judecători”, a subliniat, în mod plastic, Augustin Lazăr efectele pozitive ale acestui control instituţional.