Compania Lukoil România, urmărită penal de DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală de 9 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale a companiei Lukoil România, dar a altor 14 persoane, într-un dosar de evaziune fiscală de 9 milioane de lei.

Procurorii DIICOT au reţinut zilele trecute cinci persoane - Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin şi Izvernari Dănuţ Nelu - sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.

„În fapt s-a reţinut că în perioada 2009-2010, inculpaţii Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin, Izvernari Dănuţ Nelu, Negru Dumitru Florin, Mazâlu Petru, Mara Bogdan Marius, Novăcescu Gheorghe Tony, Vasile Angelica, Şinca Valentin, Gorea Florentin şi Slevoacă Cristina s-au constituit în  patru grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prin crearea unui circuit fictiv de achiziţie şi livrare de bitum rutier cu provenienţă VAYA LTD Bulgaria şi LUKOIL NEFTOCHIM BOURGAS AD Bulgaria, în sensul interpunerii scriptice a unor societăţi comerciale care s-au sustras  în această modalitate de la plata TVA-ului aferent şi a impozitului pe profit”, precizează DIICOT.

Membrii grupului au fost sprijiniţi în activitatea infracţională de către S.C. LUKOIL ROMÂNIA S.R.L. prin reprezentantul legal suspectul T. C., în sensul interpunerii pe circuitul de livrare a mărfii a unei societăţi comerciale din Marea Britanie.

Prejudiciul cauzat în dauna bugetului statului este în valoare de 9.139.242 de lei, reprezentând T.V.A. de plată şi impozit pe profit.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite