Colectiv - doar o amintire?

În seara de 30 octombrie, seara incendiului devastator din Clubul Colectiv mă aflam la Bucureşti, într-o sală de teatru. Printre spectatori se număra şi unul dintre medicii care, la numai câteva minute de la încheierea reprezentaţiei, avea să fie chemat de urgenţă la Spitalul de Arşi la care lucrează. Doctorul Andrei Stăncioiu, căci despre el e vorba, va avea parte de primele ore cât de cât libere doar câteva zile mai târziu.

La ieşirea de la Naţional, în drumul spre hotelul în care locuiam, am văzut gonind spre o destinaţie necunoscută ambulanţe şi maşini ale pompierilor. Primele informaţii le-am avut în cursul nopţii, însă asupra proporţiilor dezastrului aveam să mă lămuresc, iarăşi doar parţial, numai a doua zi. Bilanţul morţilor a crescut îngrijorător de la oră la oră, de la o zi la alta. A dobândit proporţii incredibile. Mulţi dintre cei care au scăpat cu viaţă vor fi mutilaţi pe toată durata existenţei lor.

S-a vorbit despre vinovaţi. Despre cei imediaţi, dar şi despre sponsorii lor politici şi administrativi. S-au formulat acuzaţii grave. S-au cerut capete, s-au forţat şi obţinut demisii. A plecat un guvern care trebuia mai demult să plece. S-au evidenţiat nenumărate hibe ale sistemului medical de urgenţă pe care numai şi numai profesionalismul doctorilor nu are cum să le contracareze. S-a ieşit în stradă în numele unor cauze şi valori adevărate. S-a vorbit despre o renaştere a României, despre o renaştere a societăţii civile, despre replasarea civismului la locul pe care îl merită.

S-a spus că nimic nu va mai putea fi la fel după Colectiv. Am crezut şi eu acelaşi lucru. Am scris despre asta.

Din păcate, m-am înşelat. Prea mulţi sunt azi cei care profită de ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. O face preşedintele Klaus Iohannis, care încearcă să îşi refacă capitalul de încredere şi de imagine de care se bucură din ce în ce mai puţin, care devine tot mai subţire, ignorând huiduielile şi invocând tragedia în interviuri nesărate, aranjate. O face minciunind, edulcorând, falsificând realitatea. O face de luni până vineri. Vinerea pleacă cu alai la Sibiu să se plimbe pe Bratter, pe strada Republicii şi să vadă ce şi cum s-ar mai putea face spre a nu pierde casa dobândită necinstit şi care i-a adus bani cu nemiluita.

O face PNL-ul, punând în cel mai scârbavnic mod cu putinţă monumentala prostie a desemnării lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Bucureştiului pe seama dorinţei de a implica tot mai mult societatea civilă în actul decizional. Numai că, între timp, felurite organizaţii reprezentând societatea civilă redactează proteste şi petiţii. Institutul pentru Politici Publice, SAR, dar şi alte ONG-uri cer retragerea lui Marian Munteanu din postura de candidat. Spun şi scriu negru pe alb că menţinerea acestuia reprezintă „o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”. E vorba despre situaţii grave pe care mai marii penelişti, pradă unui autism politic total, nu ştiu cum să le gestioneze.

Tac, crezând că prin tăcere îşi ascund prostia, laşitatea, analfabetismul politic. Iar când nu tac, răspund în acela mai neinspirat mod cu putinţă. Scrisoarea făcută publică ieri prin care conducerea PNL cere „dovezi” despre prea multele semne de întrebare legate de persoana d-lui Marian Munteanu e - şi aici contractez un împrumut către dl. Toader Paleologu - o mostră de „imbecilitate politică”. Doamna Alina Gorghiu strigând, precum Elena Ceauşescu odinioară „dovada, dovada!” şi dl. Vasile Blaga, în anii ’90 om de nădejde al FSN, invocând azi „închisorile regimului fesenist”, loc în care, probabil că domnia sa a funcţionat drept temnicer simbolic, reprezintă culmea ridicolului şi a aberaţiei politice.

Profită de Colectiv până şi murdăritul, etern murdarul PSD, fără a şti prea bine pe ce se bazează, sperând că insipidul lui şef, Liviu Dragnea, va scăpa cu faţa curată, oricum fără condamnarea la închisoare cu executare şi că va fi făcută scăpată şi Lia Olguţa Vasilescu. Dar şi alţii asemenea lor.

În noiembrie 2015, partidele au promis că se vor reforma. Că vor scoate în faţă oameni noi. În aprilie 2015, îi vedem cam tot pe aceiaşi indivizi pozând în vectori de imagine. Acolo unde sunt schimbări de candidaţi şi de personal politic la vârf, primenirea s-a făcut nu de partide, ci de DNA.

În vreme ce unii profită în cel mai neruşinat mod posibil de amintirea tragică a Colectivului şi de dezideratele cărora li s-a dat expresie în adevăratele, nemanipulatele zile de protest, alţii vor să îl facă uitat. Reziduuri umane cu condicuţă şi dosare penale zdravene, aşa cum sunt numiţii Marian Vanghelie sau Cristian Popescu Piedone, vor să candideze pentru fotolii de primari de sector. Uitând, aşa cum face Piedone, şi lacrimile de crocodil şi promisiunile false interesate de acum şase luni.

Presa se face că îi pune la punct şi pe profitori, şi pe doritorii de uitare. Doar se face, fiindcă cea mai mare parte din vârful de lance al presei, televiziunile comerciale, sunt controlate ori se află de-a dreptul în proprietatea unor indivizi pe care protestele de după tragedie i-au arătat cu degetele. Cărora li s-a cerut să facă un pas în spate. Să se retragă.

Televiziunea Română e la limita subzistenţei, e bătaia de joc a Parlamentului, a parlamentarilor, a partidelor politice. Care vorbesc despre depolitizare, pregătindu-i o şi mai puternică politizare. PSD-ul nu e mai bun cu nimic decât PNL-ul în tot acest scandal naţional la capătul căruia nu ştiu când vom ajunge. Pe care îl văd ca parte a unui megascandal al nesimţirii politice generalizate.