Cetăţean român decedat la Marea Moartă. Victima era un cunoscut profesor universitar UPDATE

Cetăţean român decedat la Marea Moartă. Victima era un cunoscut profesor universitar UPDATE

Grupul de români din care făcea parte şi bărbatul decedat. Foto: Adel Mahadin

Un turist român a decedat, joi dimineaţă, în Iordania, în timp ce se afla în excursie la Marea Moartă. Ghidul care însoţea grupul susţine că omul nu ar fi avut probleme de sănătate şi că e aproape imposibil să te îneci în Marea Moartă. Deşi ar fi fost informat, Consulatul României de la Amman susţine că nu ştie nimic de incident.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 15.15  Turistul decedat joi în Iordania se numeşte Mihai Ielenicz. Acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti şi preşedinte al Societăţii de Geografie din România. 

UPDATE 1.15 Biroul de presă al MAE a trimis un comunicat prin care face următoarele precizări cu privire la incidentul tragic în care a fost implicat cetăţeanul român: "Ambasada României la Amman a fost informată, în data de 20 aprilie 2017, cu privire la decesul unui cetăţean român, care se afla în scop turistic în zona Marea Moartă. (...) Misiunea diplomatică acordă asistenţă consulară în vederea repatrierii corpului neînsufleţit, conform competenţelor." 

Un turist român în vârstă de 76 de ani a decedat, joi dimineaţă, în Iordania, în timp ce se afla în excursie la Marea Moartă. Bărbatul, originar din Bucureşti, făcea parte dintr-un grup de 31 de turişti români ce se aflau în vacanţa de Paşte şi era acolo împreună cu soţia sa. 

Ghidul grupului, Adel Mahadin, a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul" că bărbatul nu avea probleme de sănătate. "Domnul a murit în Marea Moartă înecat. A intrat în mare şi fiind un pic mai greu a luat o gură de apă extrem de sărată şi s-a speriat, a intrat în panică, a început să se zbată şi probabil că a înghiţit mai multă apă care i-a ars pur şi simplu plămânii. Salvamarii nu au mai apucat să ajungă la el că deja murise. Nu ştiu să fi avut probleme de sănătate şi nici nu a dat vreun semn că se simte rău pe parcursul excursiei." 

Mihai Ielenicz era profesor universitar la Facultatea de Geografie. Sursa: captură video YouTube

MAE nu ştie nimic

Contactaţi pentru confirmarea incidentului, reprezentanţii Consulatului României de la Amman au declarat că nu au cunoştiinţă de niciun incident în care să fi fost implicat un cetăţean român. Cu toate acestea, ghidul grupului susţine că a informat autorităţile consulare încă de la primele ore ale dimineţii, imediat după ce a fost constatat decesul. "L-am informat personal pe consul, pe numărul de mobil. Acesta m-a asigurat de tot sprijinul său pe parcusul procedurii de repatriere a trupului neînsufleţit în ţară", a declarat Adel Mahadin. 

Grupul este programat să se întoarcă în ţară vineri dimineaţa, cu o cursă de linie Amman- Bucureşti.

citeste totul despre: