C. T. Popescu, despre condamnarea lui Voiculescu: „Este al doilea moment istoric al Justiţiei postdecembriste, după încarcerarea lui Năstase”

C. T. Popescu, despre condamnarea lui Voiculescu: „Este al doilea moment istoric al Justiţiei postdecembriste, după încarcerarea lui Năstase”

Cristian Tudor Popescu FOTO Mediafax

Jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu afirmă într-un editorial publicat vineri pe site-ul Gândul că încarcerarea lui Dan Voiculescu, precum şi confiscarea averii acestuia reprezintă un semnal care poate „da fiori tuturor cotoşmanilor cu agoniseli imense, crescute din pământ, din iarbă verde după `89, şi care se mai află în libertate”.

Cristian Tudor Popescu scrie în editorialul Gândul că, din punct de vedere simbolic, arestarea şi condamnarea fondatorului PC, Dan Voiculescu, este al doilea moment istoric al Justiţiei post-decembriste, primul fiind încarcerarea fostului premier Adrian Năstase.

„Simbolic vorbind, este al doilea moment istoric al Justiţiei după 1989, primul fiind încarcerarea lui Adrian Năstase. Fostul premier reprezenta Sistemul de dinainte de `89 şi de după, în partea lui nomenclaturistă de Partid, în vreme ce Dan Voiculescu era reprezentantul celuilalt stâlp al Sistemului, Securitatea, cu pătura ei „aristocratică”, deţinătoare de sume în valută aiuritoare pentru simplul cetăţean. Să-l vezi pe intangibilul Voiculescu apăsat pe cap de poliţist şi băgat în maşina care-l duce la zdup lasă urme în conştientul şi subconştientul acestei naţii, chiar dacă aparatul său de propagandă mediatic îşi va face în continuare treaba, prezentându-l ca pe un martir al regimului Băsescu”, scrie Cristian Tudor Popescu într-un editorial cu titlul „Puşcăria salvează România?”.

Editorialistul Gândul mai precizează că prin intermediul acestei condamnări, cât mai ales prin confiscarea averii lui Dan Voiculescu, oamenii de afaceri cu averi ilicite ar putea avea „fiori”.

„Întemniţarea lui Voiculescu şi mai ales începerea confiscării averii lui e un semnal ce poate să dea fiori tuturor cotoşmanilor cu agoniseli imense, crescute din pământ, din iarbă verde după `89, şi care se mai află în libertate. Personajele acelea care te privesc din televizor cu ochi semiînchişi, de carnasier sătul, explicând ca la şcoala ajutătoare cum au făcut ei banii, cu inteligenţa lor capitalistă, deoarece „nu oricine e născut pentru afaceri, trebuie să ai fler...”, scrie jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Întrebat la postul de televiziune Digi24 ce părere are despre mesajul premierului, în care Victor Ponta afirmă că va face tot ce stă în puterile lui pentru ca jurnaliştii Antena 3 / Antena 1 şi toţi jurnaliştii din ţară să îşi poată desfăşura activitatea conform dreptului constituţional, Cristian Tudor Popescu menţionează că Dan Voiculescu nu are nimic de-a face cu presa.

„Voiculescu nu are nimic de-a face cu presa, doar Traian Băsescu a identificat presa cu mogulii, Voiculescu, Patriciu, Vântu, dispreţuind jurnaliştii, considerându-i nişte anexe ale patronilor. Presa nu înseamnă Dan Voiculescu. (...) Cât timp au finanţarea necesară, Antenele trebuie să-şi desfăşoare activitatea nestingherite de nimeni, nu are importanţă ce politică au, ce propagandă vor să susţină. Sunt posturi private”, a explicat Cristian Tudor Popescu pentru Digi24.

De asemenea, un alt jurnalist care şi-a exprimat opinia în legătură cu deznodământul cazului „ICA” a fost şi Moise Guran.

„Dan Voiculescu a forţat la maximum procedurile, procesul a durat 6 ani din cauza plimbărilor de dosar între curţi, cauzate în special de cele două demisii pe care Voiculescu şi le-a dat din Parlament. Dar şi de avocaţii excepţionali în proceduri pe care i-a angajat. În final, termenele scurte, procesul maraton din ultima vreme, dar şi sentinţa (maximă) par a arăta un soi de lecţie pe care Justiţia vrea să o dea şi lui şi altora ca el. Din punctul de vedere al recuperării pagubelor este cea mai dură sentinţă de după 89. Este foarte probabil ca prejudiciul să fie integral recuperat”, a scris Moise Guran pe pagina sa de Facebook.

Fondatorul PC, Dan Voiculescu, a fost condamnat vineri de către Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul „ICA”. Judecătorii au dispus de asemenea şi confiscarea unor sume impresionante din averea omului de afaceri, cat şi a mai multor terenuri, precum şi a imobilul în care îşi desfăşoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu, primul în topul foştilor demnitari condamnaţi la închisoare

 
Dan Voiculescu (67 de ani) a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. De asemenea, şi ceilalţi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „ICA” au fost duşi în arest. Curtea de Apel Bucureşti a dat, vineri, sentinţa definitivă în acest caz. Cu această ocazie, judecătorii au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu mai multe terenuri, dar şi imobilul în care se află postul Antena 3.
 
 
Omul de AFACERI Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de BANI. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de AFACERI.
 
 
Dan Voiculescu, fondatorul Partidul Conservator (Partidul Umanist Român în 1992), este un personaj controversat, care şi-a împărţit activitatea între AFACERI şi lumea politică. A fost ales senator în trei legislaturi, iar în 2013 a renunţat la viaţa politică dându-şi demisia din Parlament.
 
 
Averea familiei lui Dan Voiculescu, care a primit astăzi sentinţa în dosarul ICA, este estimată la 120 de milioane de EURO şi ocupă locul 24 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, publicat în toamna anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere însă, Voiculescu este un fost senator, cu o pensie lunară de 2.700 de lei, dar cu sume importante în conturi.
 
 
Printre jurnaliştii prezenţi la intrarea în clădirea unde se predase Dan Voiculescu, au fost şi câţiva dintre angajaţii săi. Pentru aceştia, 8 august 2014 va rămâne în istoriile personale ca o zi extrem de confuză.
 
 
 
Un fost expert al DNA, dat afară pentru grave abateri disciplinare a sărit în apărarea lui Dan Voiculescu în studiourile Antena 3. Dumitru Gheorgiu a fost demis din Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că divulga date secrete din dosare mediului politic, îşi urmărea colegii şi îi înregistra pe ascuns.

 

citeste totul despre: