Am citit pentru dumneavoastră. Revolta maselor şi Republica de la Pungeşti

„Trecutul nu ne va spune ce anume trebuie sǎ facem, ci ceea ce trebuie sǎ evităm.” În urmă cu peste optzeci de ani, mai precis în 1930, Jose Ortega y Gasset publica o carte intitulată „Revolta maselor”. Am ales din această carte cîteva citate pentru că mi s-a părut că filosoful spaniol vorbeşte despre ce se întîmplă în aceste zile în judeţul Vaslui - apariţia unei noi forme de guvernămînt pe care o voi numi Republica Pungeşti.

O numesc aşa în amintirea glorioasei Republici de la Ploieşti, a lui Candiano Popescu. Textul care urmează nu-mi aparţine. Am doar meritul de a-l fi citit - pentru dumneavoastră - şi de a fi pus citatele într-o anumită ordine, care să le confere oarecare coerenţă.

Înainte de orice altceva, civilizaţia înseamnă voinţa de a trăi în societate. Formalităţi, norme, politeţe, intermediari, justiţie, dreptate! La ce bun au fost inventate toate acestea, de ce s-au creat asemenea complicaţii? Totul se rezumă în cuvîntul „civilizaţie", care îşi descoperă propria-i origine prin inter­mediul ideii de civis, cetăţean. Este vorba de a face posibilă, prin toate acestea, cetatea, comunitatea, convieţuirea socială. De aceea, dacă privim dinăuntru fiecare dintre aceste ingre­diente ale civilizaţiei, pe care tocmai le-am enumerat, vom descoperi că toate au aceeaşi bază. Într-adevăr, toate pre­supun dorinţa radicală şi progresivă ca fiecare individ să con­teze pe ceilalţi.

Civilizaţia nu este altceva decît încercarea de a redu­ce forţa la ultima ratio. Acum începem sǎ vedem cu destulă claritate acest lucru, pentru cǎ „acţiunea directă" constă în a inversa ordinea şi a proclama violenţa ca prima ratio, şi chiar ca unică raţiune. Aceasta este norma care propune anularea oricărei alte norme, care suprimă orice intermediar în­tre proiectul nostru şi punerea lui în practică. Este Charta Magna a barbariei.

Se cuvine sǎ amintim cǎ întotdeauna cînd masa, dintr-un motiv sau altul, a intervenit în viaţa publică, a făcut-o sub forma „acţiunii directe". Acesta a fost, prin urmare, din­totdeauna, modul în care au acţionat firesc masele (...) Acum, cînd intervenţia directoare a maselor în viaţa publică a devenit normală, din întîmplătoare şi puţin frecventă cum era, „acţiunea directă" apare ca normă oficial recunoscută.

La drept vorbind, barbarii nu au norme. Barbarie în­seamnă absenţa normelor şi imposibilitatea oricărui apel. Bogăţia sau sărăcia unei culturi se măsoară după gradul mai mare sau mai mic de precizie a normelor. Unde preci­zia este mai redusă, normele nu reglează viaţa decît grosso modo; unde precizia e mai mare, normele pătrund pînă în detaliile de desfăşurare a tuturor activităţilor.

O caracteristică a timpului nos­tru este predominanţa masei şi a vulgului, chiar şi în grupurile unde selecţia este tradiţională. Astfel, în viaţa intelectuală, care, prin însăşi esenţa sa, cere şi presupune calitatea, se constată triumful progresiv al pseudo-intelectualilor necalificaţi, incalificabili şi descalificaţi chiar de propria textură a spiritului lor.

Pe neaşteptate, mulţimea a devenit vizibilă, s-a instalat în locurile de prim rang ale societăţii. Înainte, dacă exista, trecea neobservată, pe fundalul scenei sociale; astăzi, ea a înaintat spre rampă şi a devenit personajul principal. Pro­tagoniştii au dispărut, acum nu mai există decît corul.

Nu se pune problema sǎ spunem cǎ omul-masă ar fi un prost. Dimpotrivă, cel de astăzi este mai isteţ decît cel din oricare altă epocă, are o mai mare capacitate intelectuală. Dar această capacitate nu-1 ajută deloc; de fapt, sentimen­tul vag că ar avea-o nu-1 face decît să se închidă şi mai tare în sine şi să n-o folosească. O dată pentru totdeauna, el consideră perfectă acumularea de locuri comune, de pre­judecăţi, de frînturi de idei sau pur şi simplu de cuvinte de­şarte, îngrămădite în el la întîmplare; şi, cu o îndrăzneală pe care numai naivitatea o poate explica, el încearcă sǎ le impună oriunde (...) Nu că omul de rînd s-ar crede excepţional şi nu mediocru, ci că el proclamă şi impune dreptul mediocrită­ţii sau mediocritatea însăşi ca pe un drept.

Prostul nici măcar nu-şi bănuieşte prostia: pare a fi foarte discret, şi astfel se explică liniştea de invidiat cu care neghiobul se complace şi se in­stalează în propria-i tîmpenie. Aşa cum nu există modalitate de a scoate insectele afară din gaura în care vieţuiesc, tot aşa nu e chip sǎ-1 urneşti pe tîmpit din tîmpenia lui, să-1 duci o clipă la plimbare dincolo de cîmpul lui mărginit şi să-1 obligi să-şi compare obişnuita viziune tîmpă cu alte moduri de a vedea, mai subtile. Prostul e prost pe viaţă şi de neclintit, „fără pori" dacă se poate spune aşa.

Spuneam că s-a petrecut un lucru peste măsură de pa­radoxal, şi totuşi foarte firesc: întrucît lumea şi viaţa i se deschid prea tare, omului mediocru i s-a închis sufletul. Eu susţin deci că în această obliterare a sufletelor medii trebuie căutată cauza revoltei maselor, care, la rîndul său, consti­tuie uriaşa problemă care se ridică astăzi în faţa umanităţii.

Dacă privim viaţa din ţările unde triumful maselor este mai avansat (...) vom fi surprinşi sǎ constatăm cǎ în ele se trăieşte, din punct de vedere po­litic, de pe o zi pe alta. Fenomenul este cît se poate de ciudat. Puterea publică se află în mâinile unui reprezentant al maselor. Acestea sunt atît de puternice, încît au anihilat orice opoziţie posibilă. Ele sunt stăpîne ale puterii publice într-un mod atît de necontestat, absolut, încît ar fi foarte greu de găsit în istorie forme de guvernare la fel de puter­nice precum acestea. Şi totuşi puterea publică, guvernul, trăieşte de azi pe mâine; nu se prezintă ca un viitor limpede, nu înseamnă o promisiune bine definită de viitor, nu apare ca început al unei epoci a cărei dezvoltare sau evoluţie poate fi imaginată. Pe scurt, trăieşte fără un program de viaţă, fără proiecte. Nu ştie încotro se îndreaptă; pentru cǎ de fapt nu se îndreaptă decît spre nicăieri.