La nici două săptămâni după ce aproape 100 dintre ei au dat publicităţii un apel puternic marcat de naţional-comunism rezidual, academicienii României mai lansează în spaţiul public o năstruşnicie.

Constatând că exodul inteligenţelor româneşti a atins cote alarmante, ceea ce este o realitate, nemuritorii propun o soluţie scoasă din arsenalul teoretic şi practic al socialismului dinastic. Aceea ca absolvenţii de învăţământ superior ce au beneficiat de locuri bugetate să fie obligaţi prin lege să lucreze în România un număr de ani cel puţin egal cu acela al duratei studiilor universitare. Aceasta fiind numai una dintre ideile miraculos- caraghioase ce figurează în Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, elaborată de cei ce se presupune că s-ar identifica cu cele mai luminate minţi ale ţării.

Nu putem trece peste faptul că soluţia pretins salvatoare propusă în vederea contracarării depopulării intelectuale a ţărişoarei este în crasă contradicţie cu dreptul la liberă circulaţie a persoanelor şi a informaţiilor, drept enunţat în Declaraţia universală a drepturilor omului şi reafirmat încă în 1975, la Helsinki, în celebrul coş trei din Documentul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Un document final semnat până şi de fostul lor coleg întru nemurire, Nicolae Ceauşescu, al cărui spirit îi bântuie încă pe academicieni la 27 de ani de la sângeroasa moarte a acestuia şi la tot atâţia ani după ce unii dintre ei ori înaintaşii lor l-au exclus, pare-se doar formal şi nu şi cu mintea, din pretinsul cel mai înalt for ştiinţific al ţării. Nu de principii, nu de libertăţi, nu de norme europene par să se împiedice însă în anul de graţie 2017 naţional-comuniştii români strecuraţi sub cupola Academiei, caracterizaţi astfel prin atitudinea lor complet anacronică semnatarii respective strategii. Ce par să nu realizeze că prin scandaloasa lor propunere îşi reconfirmă solidaritatea în cuget, spirit şi simţiri cu fostul dictator ce pare a le rămâne pe vecie. far ideologic călăuzitor.

Sunt, totuşi, serie de întrebări de ordin practic cărora academicienii, sufocaţi din cale afară de îngrijorări şi fioruri patriotarde, nu le-au formulat, deocamdată, nici măcar elementare schiţe de răspuns. Ca de pildă:

1. Cum şi în ce măsură România este şi dornică, şi pregătită să le ofere posturi la nivelul competenţelor prezumate acestor absolvenţi care ar urma să fie legaţi de acum încolo, cel puţin un timp, de glie?

2. Slujbele pe care vor fi obligaţi de acum încolo să le îndeplinească absolvenţii de studii superioare din România vor fi asigurate ca urmare a reintroducerii repartiţiei guvernamentale? Prin revenirea la obligativitatea stagiului în producţie?

3. S-a asigurat oare Academia Română, cel puţin de formă, că posibilele/obligatoriile joburi le vor garanta celor condamnaţi la şerbie pe durată determinată un nivel de viaţă cel puţin decent? Sau iarăşi se va face apel la patriotisme care nu ţin de foame?

4. S-a stabilit din punct de vedere strict juridic în ce măsură noua năstruşnicie ieşită din capetele înfierbântate ale nemuritorilor este conformă cu normele şi comandamentele societăţii deschise, cu principiile concurenţiale ale economiei de piaţă, cu tratatele internaţionale la care România este parte, cu drepturile şi obligaţiile ce revin ţării noastre din apartenenţa la Uniunea Europeană, dar şi la comunitatea academică internaţională?

5. Ce fel de sancţiuni vor fi aplicate celor ce nu vor ţine seama de ucazul Academiei? Vor fi ei oare obligaţi la achitarea retroactivă a studiilor universitare făcându-se uitat faptul că susţinerea învăţământului universitar gratuit a fost posibilă prin plata taxelor şi impozitelor de către părinţi?

6. Nu cumva se va merge şi mai departe, revenindu-se la regula ceauşistă de confiscare a locuinţei, fie ea chiar proprietate personală, în clipa în care tinerii vor refuza să se supună propunerilor aberante ale nemuritorilor întru mentalitate comunistoidă?

Cred că în loc să inventeze tot felul de strategii abracadabrante, să născocească apeluri parcă inspirate din nostalgice documente programatice ale PCR, academicienii României ar face mult mai bine să îşi reamintească îndemnul voltairian referitor la cultivarea propriei grădini.