Anul acesta, după alegerea spectaculoasă a lui Emmanuel Macron şi participarea Preşedintelui Trump la manifestările de celebrare de la Paris, dar şi la 100 de ani de la eroicele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, ar trebui să reflectăm mai profund la relaţia noastră cu Franţa, cu Europa şi cu Occidentul atât de mult influenţat de ideile Revoluţiei Franceze.

Într-adevăr, fără ideile Revoluţiei Franceze, ideea de emancipare naţională nu ar fi smuls provinciile româneşti din letargia istoriei. Fără educaţia primită în Franţa de liderii paşoptişti români, patriotismul militant al mişcării unioniste nu s-ar fi coagulat şi extins în corpul şi fiinţa naţională. Fără sprijinul Franţei în Războiul Crimeei împotriva Rusiei, este posibil ca apariţia României moderne să mai fi întârziat cu câteva decenii. Fără sprijinul decisiv al Franţei, recunoaşterea Independenţei României de către Marile Puteri ar fi fost mult mai dificilă. Fără sprijinul Franţei şi a misiunii militare a generalului Berthelot, deznodământul Primului Război Mondial pentru soarta României ar fi putut lua un cu totul alt curs.

Cu Franţa preşedintelui Macron, dacă vom şti să ne jucăm cărţile, vom putea atinge şi noul nivel de ambiţie a devenirii noastre istorice: evadarea de la periferia Europei şi accesul în nucleul dur al Europei dezvoltate.

Franţa Generalului de Gaulle a fost cea care început extragerea României din orbita sovietică. Franţa preşedintelui Mitterrand a pariat pe România încă zdruncinată de şocul Revoluţiei şi al Mineriadei. Franţa lui Jacques Chirac s-a bătut până în ultima clipă pentru aderarea României în primul val la NATO, pentru aderarea României la UE şi a lansat Parteneriatul Strategic româno-francez. Cu Franţa premierului Raffarin am stabilit şedinţele comune de Guvern şi am lansat Forumul Cooperării Descentralizate între sutele de localităţi înfrăţite din Franţa şi România. Cu sprijinul Ecole Nationale d'Administration (al cărei mândru absolvent mă aflu şi eu) am stabilit Institutul Naţional de Administraţie, care sper să capete o nouă viaţă. Mii de tineri români au beneficiat, ca şi înaintaşii noştri, de cea mai bună educaţie în Franţa. Sute de mii de concetăţeni muncesc şi trăiesc în Franţa. Elita intelectuală a României şi cei care sunt în Pantheonul culturii şi artei universale şi-au găsit apogeul şi împlinirea geniului lor creativ în „Oraşul Luminilor“. Cu participarea marilor companii franceze, începută la vizita lui de Gaulle în 1968 la Piteşti şi Craiova, industria românească renaşte şi exportă produse apreciate în toată lumea.

Centenarul Marii Uniri trebuie să găsească România într-o ofensivă de reclădire a reputaţiei şi influenţei sale europene.

Cu Franţa preşedintelui Macron, dacă vom şti să ne jucăm cărţile, vom putea atinge şi noul nivel de ambiţie a devenirii noastre istorice: evadarea de la periferia Europei şi accesul în nucleul dur al Europei dezvoltate. Cuplul franco-german şi patrulaterul cu Italia şi Spania vor putea fi extinse către un hexagon (asocierea cu simbolul geografiei franceze nu este întâmplătoare) al celor şase mari naţiuni din UE, după Brexit, în care Polonia şi România şi-ar putea găsi rolul natural de leadership şi echilibru între geografiile, valurile de extindere, economiile şi geopolitica continentului.

Centenarul Marii Uniri trebuie să găsească România într-o ofensivă de reclădire a reputaţiei şi influenţei sale europene. Şi aici, Franta ne oferă o platformă unică de promovare: sezonul cultural mixt România – Franţa din 2019, primul de acest gen oferit de Franţa unui stat UE.

Când veţi vedea ştirile şi imaginile de astăzi de la Paris cu preşedinţii Franţei şi Americii şi cu impresionanta defilare militară, cu trupele primei Divizii de Infanterie americane, care a intrat acum 100 de ani în Marele Război în sprijinul Franţei, imaginaţi-vă cum ar arăta Champs Elysees pe 14 iulie 2018 cu Armata română defilând şi trecând pe sub Arcul de Triumf. Pentru că da, 14 iulie este şi sărbătoarea noastră!