Tradiţii de Revelion: jocul mascaţilor, plugul mare, vergelul şi „pedepsirea“ fetelor orgolioase

Între o frenezie a travestirii şi o perioadă a permisivităţii, între urseală şi urare, tradiţia românească specifică cumpenei dintre ani este şi astăzi intens păstrată. Etnologul bucureştean Doina Işfănoni a explicat care sunt tradiţiile de Revelion punctate în fiecare an de români şi care se regăsesc şi în Muntenia.

Anul Nou, în cea mai mare parte din ţară, nu este de la fel de spectaculos cum este Crăciunul, dar şi în acest caz vorbim de un ajun al sărbătorii.

„În timp ce colindatul şi tot ce a însemnat Crăciunul este foarte important pentru Transilvania, Dobrogea şi în Muntenia, anul nou este foarte important în Moldova. Aici ai ceea ce se numeşte jocurile cu măşti. De sus din Bucovina şi până jos, după Vrancea, aceste jocuri stăpânesc practic toate satele, toate oraşele. Acest lucru se întâmplă chiar şi acum. Este o adevărată frenezie a travestirii în tot felul de personaje care se întâmpla pe vremuri în jurul Caprei, în jurul Ursului şi aşa mai departe“, explică etnologul. 

Jocul mascaţilor, moartea anului vechi şi naşterea celui nou

Peste tot se aud tobele şi urşii în blană naturală jucând. Anul Nou se mai identifică şi printr- o anulare a ordinii obişnuite, spun specialiştii. Moartea anului vechi, pentru a primi anul nou este simbolizată de aceaste jocuri cu măşti care şi ele au scopul de purificare a atmosferei, a comunităţii. De regulă, ele sunt cele care purifică exteriorul, uliţa, vatra satului, bătătura casei, dar şi străzile oraşului atunci când este cazul. 

Tot acest alai de mascaţi gravitează în jurul unei măşti centrale care fie că este capră, cal sau urs, fie că se adună toate la o laltă fiind vorba de persoane care sunt conduse de o calfă, staroste, un vătaf, deci un personaj cu multă autoritate. „Acest lider este un flăcău voinic, frumos, destoinic care le bagă pe rând în scenă. Aceste personaje sunt destul de zgubilitice şi greu de stăpânit, simbol că omul face şi ce trebuie şi ce nu trebuie“, explic Işfănoni.

Plugul mare

Alături de aceste alaiuri foarte spectaculoase mai există celebrul plug mare. Este vorba despre un plug adevărat, de arătură, tras de o pereche sau două de boi, care arată o foarte frumoasă scenografie. Boul purta în coarne colaci mari. Potrivit specialiştilor, plugul mare este un echivalent al colindului pentru că el este un imn de închinare către munca agricultorului, făcând ”chinul lui Adam”, adică scormonind pământul ca să poată să-l oblige a rodi.

„Boii sunt deghizaţi în personaje care mai de care, unora li se pun covoare pe spate, altora li se mai pun panglici la coarne. Plugul în sine este şi el foarte frumos împodobit cu cordele de mătase sau de hârtie creponată sau cu ciucuri şi cu clopoţei. Aici este zarva aceasta a metalului, a tobelelor, a clopotelor care prin sunetul lor trebuie să împrăştie tot ceea ce înseamnă duhuri necurate, rele. De aceea se şi împuşcă, ca să se purifice atmosfera şi în felul acesta toţi să se bucure din nou de armonie, de tihna omului care nu se simte ameninţat“, detaliază etnologul.

Nimeni nu are voie să se supere

Plugul acesta începe de pe la miezul zilei, iar cei preferaţi în lista celor colindaţi sunt, în mod tradiţional, fetele de măritat, ele fiind cele vizitate întâi. Trupa este alcătuită din şase sau opt flăcăi, pe de-o parte - cei ce mânau boii, pe de cealaltă - unul care ştia să rostească bine o poezie destul de lungă. Alături de ei mai sunt cei cu clopotele şi cu buhai - un instrument care trebuia să sune ca răcnetul boilor. După ei vin mascaţii. Ei invadează uliţele şi merg pe nuclee. Colindătorii cu măşti sunt împărţiţi, caprele de o parte, urşii de cealaltă, căluţii de altă parte.

„În timp ce ăştia joacă, mascaţii fac tot felul de prostioare, umblă pe unde nu trebuie. Caută prin cămări, caută prin casă, dacă găsesc o magazie cu cărnuri e fericirea lor pentru că fură tot. Unii se duc chiar în coteţele găinilor, mai fură câte o pasăre. Este timpul la care oamenii nu au voie să se supere.

Răzbunarea din spatele măştii

Poate ce este mai interesant, tradiţia spune că după miezul nopţii, încep şi gospodarii să se mascheze pentru a merge de la unii la alţii făcându-şi glume, făcându-şi tot felul de urături, unele chiar mai licenţioase, vizavi de fiecare cu ce cunoaşte despre celălalt. Sub mască, omul spune ce trebuie şi ce nu trebuie.

Spre dimineaţă, începe celebra sorcovă şi roscovan. Aceştia trebuie să fie primii care anunţă că a sosit anul nou şi le urează gospodarilor să înflorească, să rodească cu celebra urătură. Se spun o serie de vorbe cu rol de apropriere, prin comparaţie a vieţii, a vârstei de ceea ce înseamnă floarea vieţii.

„Existau, de asemenea, acele modalităţi de aflare a vremii, a mersului vârstei, celebrele calendare ale timpului, ghicirea cu foile de ceapă pentru a vedea care luni sunt ploaioase şi care sunt secetoase. Se pare că funcţionează grozav de bine“, mai explică etnologul. 

Vergelul şi mustrarea publică

Un alt obicei este cel al vergelului, adică o practică prin care se afla ursita şi la fete, şi la băieţi. Era un soi de petrecere. Tineretul se strânge într-o casă şi fiecare pune un semn – un nasture, un pieptăne, ceva personal – sub un blid. Apoi, gazda – care este de obicei o persoană bună, care ştie ce i se potriveşte fiecăruia - tălmăceşte semnele. Când intră în casă, fiecare ridică câte o farfurie. După ceea ce găsesc dedesubt, acela este tălmăcit ca fiind temperamentul, înfăţişarea viitorului soţ.

„De era inel, va fi drăguţ, va fi tinerel tras prin inel. Dacă nimereai un pieptăne era foarte grav, pentru că aveai parte de un bărbat scorţos sau de o nevastă pe măsură. Dacă nimereai tăciune, nimereai un ţigan sau un fierar. Dacă nimereai o oglindă, era semn de fudulie mare“, mai arată Işfănoni. 

Un alt obicei de Revelion era cel al furatului porţilor. Era un mod de a mustra public pe acele fete care erau prea mândre şi care îi ignorau pe băieţi.

„La fetele care se ţineau mai mândre, erau mai domnoase, le furau porţile. Scoteau din balamale şi le punea prin vreo râpă sau le ducea la altă uliţă. Era un fel de sancţiune publică pentru că fata aceea era orgolioasă, ţâfnoasă şi nu-i băga în seamă. Erau şi aceste însemne publice care urmau să corecteze anumite trăsături de caracter, care puteau fi incomode pentru comunitate“, conchide etnologul.

Pe aceeaşi temă:

Superstiţii pentru ultima noapte din an

În noaptea de Revelion, trebuie să se ţină cont de câteva amănunte pentru ca Anul Nou să aducă belşug, sănătate şi bani De Anul Nou, oamenii trebuie să aibă casa curată, masa plină cu bunătăţi, să fie îmbrăcaţi cu haine noi pentru ca anul ce urmează să fie prosper.

Secrete pentru o masă reuşită de Revelion

Maestrul bucătar Moise Chiorcea de la restaurantul Ceasu Rău vă dezvăluie câteva secrete pentru o masă delicioasă de Revelion de pe care nu trebuie să lipsească fritura sau peştele.