Portretul miticilor, de la Caragiale la bucureştenii zilelor noastre. „Mitică, faci cinste? Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap“

I.L. Caragiale a lăsat o moştenire culturală impresionantă românilor, iar printre operele sale se numără unele destinate exclusiv bucureştenilor. „Adevărul“ vă prezintă trăsăturile „miticilor“ evidenţiate de marele I.L. Caragiale.

Limbajul miticilor, cuvând atribuit locuitorilor Capitalei, este o sintagmă care a fost preluată din operele lui I.L Caragiale şi care reprezintă, de fapt, o combinaţie între limbajul bucureştenilor şi comportamentul afişat de aceştia, după cum povesteşte Alexandru Nicolae, lingvist al Academiei Române.

Mitică este personajul principal al schiţei lui I.L. Caragiale cu acelaşi nume şi este descris simplu: ca un om pe care îl găsim peste tot în Bucureşti. „Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni“, scria Caragiale. 

- Ai parale, Mitica?   - Nu umblu cu metal. Mi-e frică de trăznet

De asemenea, o altă trăsătură care reiese din compartamentul lui Mitică este originalitatea, aşa cum reiese şi din următorul citat: „Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urat, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate, dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv“.

- Câte ceasuri sunt, Mitică?   - Câte a fost ieri pe vremea asta

„Mă strânge un ciorap“

Totodată, Mitică este descris ca fiind un om care „are o comoara de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască“. Ori de câte ori vrea să facă rost de o ţigară, Mitică cere una „suvenir“, iar când mere să împrumute bani de la cunoscuţi spune clar că a plecat la vânătoare de lei.

- Mitică, faci cinste?   - Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap

Limbajul „miticilor“

Despre Bucureşti se poate afirma fără doar şi poate că este un oraş care cuprinde o mulţime de oameni veniţi din toate colţurile ţării. Fie că discutăm despre tineri din România veniţi să studieze aici, fie că vorbim despre străini care au ales Capitala, discursul acestora este cât se poate de diferite de cel al bucureştenilor, existând însă şi câteva elemente care fac diferenţa între bucureşteni şi olteni, spre exemplu. În timp ce oltenii sunt bine cunoscuţi pentru utilizarea perfectului simplu, bucureştenii folosesc deseori forme uşor modificate ale cuvintelor. De cele mai multe ori, acestea par mai simplu de pronunţat.

Spre exemplu, bucureştenii folosesc des "pă" în loc de  "pe". Totodată, nu de puţine ori se întâmplă să auzim bucureşteni care pronunţă "dă" în loc de "de". Cu toate acestea, spun lingvişti, aceste mici modificări sunt, de fapt, semne munteneşti.

"Vorbirea din Bucureşti nu este una unitară. În loc să mă bazez pe caracteristicile acesteia, aş spune că este vorba despre o eterogenitate lingvistică", precizează lingvistul Alexandru Nicolae.

O altă tendiţă importantă de menţionat în rândul bucureştenilor este dată de folosirea englezismelor. Nu de puţine ori se întâmplă să auzim oameni pe stradă care printre câteva cuvinte româneşti strecoară şi unele provenite din alte limbi, în special din engleză. Specialiştii susţin că nu sunt făcute studii pe marginea densităţii acestor cuvinte, cum nu sunt făcute studii care să ateste faptul că bucureştenii folosesc mai mult aceste cuvinte în comparaţie cu oltenii ori cu moldovenii.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Imagini de colecţie cu Bucureştiul anilor '50. Cum arătau Centrul Vechi şi Stadionul 23 August

„Pă bune“, de ce vorbesc bucureştenii ca nişte mitici? Cum a apărut în limbajul celor „dân“ Capitală celebrul „decât“ în loc de „numai“ şi de ce fumează „ţigare“