Nadia Comăneci deschide Şcoala de vară MiniMe: copiii sunt invitaţi să facă mişcare trei ore pe zi, în module de o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Nadia Comăneci va deschide porţile şcolii de vară cu activităţi sportive la care sunt invitaţi să aplice copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, anunţă organizaţia printr-un comunicat de presă emis miercuri.

Astfel, potrivit fundaţiei, Scola de vară MiniMe se deschide pe 24 iunie în cadrul căreia copiii vor putea participa la cursuri şi ateliere intensive de mişcare, îndemânare şi creativitate, dar şi de dezvoltare a personalităţii.

Cursurile au loc de luni până vineri între orele 10.00 şi 13.00. Activităţile şcolii sunt grupate pe module de o săptămână, fiecare modul oferind copiilor 15 ore de activităţi, de cate trei ore pe zi.

“Prin organizarea acestei prime ediţii a Şcolii de vară MiniMe dorim să oferim copiilor ocazia participării pe perioada vacanţei de vară la activităţi relaxante şi pline de energie care pun în valoare cele trei laturi esenţiale în buna dezvoltare a oricărui viitor adult: mişcare, creativitate şi dezvoltarea personalităţii”, a declarat Virgil Munteanu, vice-preşedinte şi director general al Fundaţiei Nadia Comăneci.

Printre altele cei mici vor urma cursuri de gimnastică, aerobic, fitness şi dans. Activităţile de îndemânare şi creativitate cuprind ateliere de confecţionare de decoraţiuni, jucării, bijuterii şi alte accesorii, precum şi cursuri de pictură. Iar activităţile de dezvoltare a personalităţii includ cursuri de bune maniere, viaţă independentă, inteligenţă emoţională, dicţie, improvizaţie şi arta actorului.

Unde se fac cursurile

Cursurile şi atelierele Şcolii de vară MiniMe au loc la sediul Fundaţiei Nadia Comăneci, în cadrul Centrului MiniMe din Calea Griviţei numărul 150 din sectorul 1. Activităţile se desfăşoară în trei săli spaţioase.

Pentru cei care sunt interesaţi de această şcoală de vară pot consulta mai multe detalii pe adresa oficială.

De asemenea, părinţii interesaţi pot lua legătura cu Anca Iordache, prroject manager al Fundaţiei Nadia Comăneci la numărul 0741 199 600 sau office@cursuriminime.ro

Fundaţia Nadia Comăneci

Fundaţia Nadia Comăneci este o organizaţie non-profit, coordonată de gimnasta simbol a sportului românesc, în calitate de membru fondator şi preşedinte. Fundaţia Nadia Comăneci încurajează, susţine şi promovează performanţa în orice domeniu de activitate, militând „Pentru o viaţă de nota 10”.

MiniMe este un program educativ şi sportiv non-competiţional, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani. Centrul MiniMe, deschis în luna octombrie 2011, include o sală de sport, o sală de dans şi o sală atelier, unde sunt organizate cursuri şi ateliere de cultură generală, dezvoltare personală, sport şi dans pentru copii.

Pe ce aceeaşi temă:

„Satele Copiilor“, o a doua şansă pentru 300 de micuţi. Povestea mamei sociale care a crescut 10 copii

Finanţări gratuite pentru proiecte culturale prin Fundaţia Comunitară Alba

Legendele Ţării Bârsei, premiate de Fundaţia Magazin Istoric

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite