Mărţişorul, cuibuşorul de poezii al lui Tudor Arghezi. Secrete ascunse în impresionanta casă cu 20 de camere în care poetul scria noapte de noapte

Începând de săptămâna aceasta, „Weekend Adevărul“ vă prezintă poveştile locurilor pe care nume sonore din cultura şi din istoria românească le numeau „acasă“. Sunt case memoriale sau uitate, simple sau mari şi bogate, în orice caz, deloc goale de istorie. Primul episod: Mărţişorul lui Tudor Arghezi.

„Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit «Cuvinte potrivite» şi toate scrierile adunate acum într-o mulţime de volume, gîndite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie“, scria Tudor Arghezi în 1972. A creat într-o cameră mică, aranjată cu bun gust şi făcută special parcă pentru a-l îndemna pe marele scriitor să aştearnă pe hârtie litere care s-au transformat în opere de artă.

Zdreanţă şi Mărţişorul

Impunătoare, spaţioasă şi cu o grădină impresionantă, casa în care a trăit familia Arghezi este considerată şi astăzi, după zeci de ani de când a fost pusă cărămida de temelie, una dintre cele mai frumoase construcţii ale Bucureştiului. Povestea Mărţişorului, aşa cum a fost botezată impunătoarea casă, a început în anul 1926, atunci când scriitorul a decis să cumpere vreo două hectare de teren chiar pe Dealul Piscului, cel mai înalt punct al Bucureştiului din acea vreme. A început să construiască, uşor-uşor, cameră după cameră şi întreaga construcţie a durat în jur de 12 ani.

Poetul s-a declarat deseori un îndrăgostit al primăverii şi mai cu seamă al tradiţiilor împlinite în luna martie. De mărţişor era peste măsură de pasionat. Casa a fost proiectată în culorile alb şi roşu, pe scările interioare este imprimat un linoleum cu aceleaşi două culori esenţiale, iar mai multe dintre obiectele de decor din vilă au atârnate la colţuri fire de mărţişor. „A fost necesar mai bine de un deceniu pentru ca marele poet să reuşească să transforme terenul în ce vedem astăzi. Mărţişorul are 20 de camere, iar Arghezi nu avea bani să ridice casa din prima. Cum îşi amintea Baruţu (n.r. – fiul lui Tudor Arghezi): «Tata mai scotea o carte, mai construia o camer㻓, povesteşte Marieta Mihăiţă Rădoi, reprezentanta Casei Memoriale Tudor Arghezi – Mărţişor.

Chiar dacă lucrările s-au întins pe 12 ani, familia Arghezi s-a mutat în Mărţişor în 1930, atunci când erau gata doar două camere. În curtea familiei domnea un aer magic şi, pe lângă soţia, Paraschiva şi cei doi copii – Mitzura şi Baruţu – o mulţime de fiinţe se bucurau de terenul impresionant al scriitorului. Aici trăiau câini, pisici şi cât era ziua de lungă păsările ciripeau ascunse printre ramurile copacilor din livada amenajată în faţa superbei case.

Evident, cel mai iubit câine al familiei era celebrul Zdreanţă, animalul căruia i-a dedicat şi celebra poezie. Deseori, plimbându-se pe domeniul pe care îl stăpânea, Tudor Arghezi vedea cum prin gardul casei sale se strecurau căţei sau pisici, iar poetul spunea râzând: „Măcar de-ar fi porci, să ne bucurăm de Crăciun“. Astăzi, celebrul Zdreanţă se odihneşte, la fel ca stăpânii săi, în curtea Mărţişorului, aici unde, în urmă cu ani buni, era „stăpânul suprem al animalelor“.

Pentru că nimeni nu putea să aibă grijă de un domeniu atât de mare fără puţin sprijin, familia Arghezi era ajutată de o altă familie, de condiţie modestă, care locuia în spatele conacului lui Arghezi: familia lui Moş Costache.

Poetul-zarzavagiu

În casa familiei Arghezi domnea o atmosferă relaxantă în care versurile se împleteau cu munca serioasă. Aveau o grădină impresionantă în care cultivau fructe şi legume, iar viţa-de-vie era nelipsită. „Tudor Arghezi avea şi 43 de stupi în curte. La un moment dat, a fost interzis şi, pentru că nu mai putea să trăiască din ce scria, se transformase în comerciant. Zi de zi vindea ce reuşea să producă în gospodărie. Se ducea în Piaţa Piscului cu roaba şi vindea miere, zarzavaturi“, povesteşte Marieta Mihăiţă Rădoi, reprezentanta muzeului.

Locul unde îşi recita poeziile scrise noaptea

Pe lângă grădină, adevărata bogăţie a familiei Arghezi se ascundea în spatele pereţilor groşi ai casei în care locuia. În cele 20 de camere ale Mărţişorului au rămas parcă neatinse de trecerea timpului miile de obiecte ce au aparţinut acestuia.

Papucii lui Arghezi FOTO David Muntean

O scară interioară colorată în roşu şi alb te conduce direct către un loc încărcat de istorie: biroul poetului. Cu peste 7.000 de volume în bibilotecă, încăperea miroase a lemn vechi, iar parchetul scârţie sub presiunea paşilor. E suficient să închizi ochii şi îţi poţi imagina cum scriitorul stătea aşezat la biroul cochet pe care şi-l amenajase aici. Cu ochelarii pe nas şi stiloul între degete, Tudor Arghezi scria cât era noaptea de lungă.

Biroul lui Arghezi FOTO David Muntean

Chiar el spunea că pe parcursul nopţii „tocul alunecă mai uşor pe hârtie“. În dreapta biroului, Arghezi avea un pat mic în care se aşeza aproape de răsărit. După câteva ceasuri de odihnă, apăsa butonul soneriei de lângă pat şi le dădea semnalul celor din familie că urmează să se strângă în jurul lui şi să-i asculte operele create când ei se odihneau. „Copiii, soţia... toţi se adunau lângă Arghezi, iar el începea să recite poeziile pe care le scrisese cu o noapte în urmă“, mai spune reprezentanta muzeului.

Aici se odihnea Arghezi după ce scria noaptea întreagă FOTO David Muntean

În casă domnea o atmosferă de sărbătoare atunci când poetul scria şi recita superbele sale poezii. Astăzi, biroul scriitorului pare o capsulă a timpului, în care se găsesc şi papucii de piele pe care îi avea, bastonul în care se sprijinea deseori, dar şi celebra bonetă pe care poetul o purta cu mândrie.

Salteaua umplută cu paie

Toată casa familiei Arghezi a fost gândită în aşa fel încât să poată fi traversată, de la un capăt la altul, prin holuri lungi. Unele treceau prin dormitoare şi sufragerii, altele prin spatele acestora, fiind destinate, în special, celor care nu erau foarte apropiaţi de membrii familiei, spre exemplu, oamenilor care le făceau vizite oficiale celor doi soţi. În camera de trecere, care face legătura între biroul lui Arghezi şi dormitorul matrimonial, se află o vitrină în care astăzi se odihnesc, la loc de cinste, premiile obţinute de poet în timpul vieţii. Una dintre cele mai spectaculoase camere este dormitorul matrimonial al cuplului Paraschiva şi Tudor Arghezi.

Dormitorul conjugal FOTO David Muntean

E o cameră care te copleşeşte de la prima vedere. Pe un cuier vechi a rămas un halat ce i-a aparţinut lui Tudor Arghezi, iar într-un cufăr aşezat cu grijă în faţa acestuia sunt două dintre cele mai dragi pălării pe care le avea poetul. Patul în care Tudor Arghezi şi soţia lui se odihneau noapte de noapte pare că poartă încă amprenta celor doi. Lemnul din care a fost realizat este de cea mai bună calitate, iar pe tăblia patului sunt gravate fire de mărţişor. Salteau cuplului era umplută cu paie, aşa cum se practica în urmă cu zeci de ani. Astăzi, trei păpuşi cu care se juca Mitzura Arghezi în copilărie dau culoare camerei, aşezate una lângă alta pe saltea.

În faţa patului, pe un dulap deasupra căruia atârnă o oglindă, sunt câteva dintre cele mai preţioase obiecte cei-au aparţinut Paraschivei. 

Obiectele personale ale Paraschivei FOTO David Muntean

Ruginită, dar păstrându-şi forma iniţială, o placă cu care soţia lui Arghezi obişnuia să îşi cârlionţeze şuviţele de păr a fost păstrată de Mitzura. Se aseamănă destul de mult cu ce folosesc femeile în zilele noastre, însă placa de păr a Paraschivei se încingea în sobă.

Sufrageria prietenilor

Din dormitorul conjugal al soţilor Arghezi se ajungea într-o sufragerie superbă. Astăzi, cocheta cameră păstrează intacte piesele de mobilier comandate de Tudor Arghezi special pentru a decora încăperea în care îşi primea apropiaţii. Iubea tutunul şi mai presus de plăcerea de a fuma era pregătirea ţigărilor. Avea un ritual de la care nu se abătea niciodată. Tutunul era de cea mai bună calitate: scoţian sau englezesc. Cu o grijă deosebită, îl învelea în foile subţiri comandate periodic din străinătate. Plăcerea fumatului era desăvârşită de aprinderea ţigării.

Astăzi, pe masa din sufragerie se găseşte într-o stare perfectă o scrumieră superbă din cristal. Pe dulapul de lângă, lingurile familiei Arghezi sunt aranjate ca şi cum urmează să fie din nou folosite. Mitzura, Baruţu sunt numele celor doi copii ai familiei Arghezi şi au rămas scrise pe mânerele lingurilor de argint cu care mâncau zi de zi.

Din sufragerie se ajunge în superbul balcon al Mărţişorului, de unde se vede toată livada în care Arghezi cultiva cu mare drag o mulţime de pomi fructiferi.

Odaia cu arome

Casa familiei Arghezi mirosea întotdeauna frumos, pentru că poetul era de-a dreptul fascinat de modul în care putea să combine esenţe care să împrospăteze aerul din vila în care locuia. Pe vremea când avea doar 17 ani, Arghezi a lucrat într-un laborator din Chitila, unde a învăţat cum să amestece arome pentru a crea parfumuri care te cucereau iremediabil. Pentru că a fost întotdeauna îndrăgostit de mirosurile irezistibile, în casa din Mărţişor îşi făcuse o cameră-laborator în care cât era ziua de lungă testa şi combina diferite arome. „Făcea esenţe de brad, de trandafir, ce îi venea în minte. Realiza chiar şi ape de colonie. Pe lângă prepararea lor, avea un obicei: punea esenţă de brad în sobă şi mirosea aşa de frumos în toată casa“, povesteşte reprezentanta muzeului.  

Într-o altă cameră a Mărţişorului astăzi se regăsesc o mulţime de păpuşi, ursuleţi şi obiecte personale ce le-au aparţinut Mitzurei şi lui Baruţu. Jucăriile nu seamănă cu ceea ce sunt obişnuiţi să vadă copiii din zilele noastre, motiv pentru care toţi se miră cum de pot arăta aşa nişte jucării. Tot în această cameră se găsesc şi un ghiozdan din piele de bou şi o tăbliţă pe care copiii familiei Arghezi învăţau să scrie.

Amintiri din viaţa familiei Arghezi se găsesc peste tot în Mărţişor. Zeci de poze din arhiva personală stau astăzi atârnate pe pereţi spre încântarea celor 6.000 de vizitatori care trec anual pragul vilei în care a trăit marele poet. Preţul unui bilet de intrare în casa memorială a lui Tudor Arghezi este de 4 lei, dar studenţii, elevii şi pensionarii plătesc doar 2 lei. 

Bărbatul care şi-a iubit soţia mai mult decât orice pe lume

Tudor Arghezi avea o energie incredibilă cu care îi copleşea pe cei din jurul său. Pe lângă rolul de poet în care intra noapte de noapte, juca impecabil rolul bărbatului grijuliu care îşi adora soţia, pe care o trata cu un deosebit respect. Paraschiva lucra la un pension când l-a cunoscut pe Tudor Arghezi şi l-a cucerit pe poet cu gleznele fine. „El s-a îndrăgostit imediat de ea. Era o femeie puternică, o adevărată mână de fier. Erau pe picior de egalitate şi Arghezi o lăuda de fiecare dată. Spunea:«Toată literatura mea nu face cât un borş de-al Paraschivei»“, povestesc reprezentanţii Mărţişorului. Însă soţia lui Arghezi a murit înaintea poetului.

De atunci şi până în ultimele clipe pe care le-a avut, poetul a trecut printr-un adevărat coşmar, gândindu-se zi de zi la pierderea care îi zdrobise sufletul. Înainte ca Arghezi să se stingă, a scris două versuri prin care, spun apropiaţii, şi-ar fi prevestit moartea şi i-ar fi transmis soţiei sale că urmează să se întâlnească în curând: „Mă chemi din depărtare şi te ascult/N-am să te fac, pierduto, să mă aştepţi prea mult“. Mitzura Arghezi (90 de ani), fiica poetului, spunea că „tătuţul s-a stins de dorul măicuţei“.