Duminică, ziua în care bucureştenii circulă cu metroul purtând doar chiloţi. Doamnele şi domnişoarele, sfătuite să renunţe la tanga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul este organizat şi în marile oraşe ale lumii FOTO FOTO Guliver/Getty Images
Evenimentul este organizat şi în marile oraşe ale lumii FOTO FOTO Guliver/Getty Images

Duminică, 11 ianuarie, bucureştenii care circulă cu metroul pot să renunţe la pantaloni şi să se urce în tren doar în lenjerie intimă. „No Pants Subway Ride“, aşa cum se numeşte evenimentul, va avea loc anul acesta şi în Capitală, având deja tradiţie în marile oraşe ale lumii.

Cei care vor să participe la eveniment sunt aşteptaţi la ieşirea de metrou de la Hanul lui Manuc. Oamenii vor fi împărţiţi în grupuri şi „împrăştiaţi“ prin staţiile de metrou ale Magistralei 2 Berceni – Pipera. Aceştia se vor dezbrăca şi vor aştepta metroul, după care se vor urca doar în lenjerie intimă. 

„Pantalonii se pun în sacoşă, oamenii în chiloţii urcă nonşalant în aceeaşi garnitură de metrou, la diferite staţii, ca să se bucure cât mai mulţi oameni de trăznaie“, anunţă organizatorii. Potrivit acestora există şi câteva condiţii de participare: să fii dispus să renunţi la pantaloni, să ai abilitatea să-ţi păstrezi un ton indiferent în timp ce mergi fără pantaloni în metrou şi să îţi cumperi o cartelă de acces în subteran. 

Doamnele şi domnişoarele sunt sfătuite să nu poarte chiloţi tanga sau tetra, pentru a nu risca să primească amendă pe motiv că sunt îmbrăcate indecent. 

UPDATE Metrorex nu a autorizat evenimentul „No Pants Subway Ride“: Călătorii care vor purta doar lenjerie intimă vor fi amendaţi

Pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV Porcul „corporatist“, crescut cu măsuri de securitate draconice. Porcarii trebuie să îşi schimbe chiloţii când intră în cocină

FOTO Slipul minuscul face senzaţie pe plajă

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite