Cartierele noi din sudului Bucureştiului, legate la metrou cu o nouă linie de autobuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din cartierul Apărătorii Patriei din Sectorul 4 au, începând de marţi, posibilitatea să-şi lase maşinile acasă şi folosească transportul în comun pentru merge la serviciu. STB şi Primăria Sectorului 4 le-au pus la dispoziţie o nouă linie de autobuz care îi va transporta către staţiile de metrou de pe Şoseaua Berceni.

Noua linie de transport are indicativul 241 şi urmează un traseu cu 17 staţii. Între ora 05:00 şi ora 23:00, vor circula pe această rută patru autobuze, la distanţă de 10-11 minute în orele de vârf, altfel la 20 de minute distanţă. Până la 6.500 de persoane vor putea circula pe zi cu aceste vehicule, anunţă autorităţile. În ceea ce priveşte plata călătoriilor, acestea nu vor fi taxate în regim de curse speciale, putând fi utilizate cardurile active ale STB şi cardurile bancare. 

Pentru punerea în funcţiune a acestor autobuze, Primăria Sectorului 4 a anunţat că a făcut o investiţie de 10 milioane de euro, reabilitând sau modernizând 12 străzi de pe traseu.  Acestea au fost transformate „în artere de circulaţie moderne, racordate la toate utilităţile (apă, canalizare, gaze, iluminat public).Dintre acestea, 6 străzi erau de pamânt. Lucrările, foarte complexe, au durat aproximativ 6 luni de zile, timp în care s-au montat aproape 5 km de reţea apă/canal, 3,5 km conducte de gaze şi 10 km de reţea de iluminat public cu LED”. 

La aceste investiţi se adaugă şi peste 10 kilometri asfaltaţi de drum carosabil, precum şi amenajarea de trotuare pe o suprafaţă de aproximativ 25.000 de metri pătraţi. 

„Într-un an de zile, am reusit să transformăm substanţial această zonă, în care nu exista scoală, grădiniţă, creşă.  Începând cu sfârşitul acestui an, aici vor fi date în folosintă o şcoală primară şi un liceu. Iar lucrurile nu se vor opri aici. Ne dorim ca un număr cât mai mare de tineri să vină aici în Sectorul 4, unde avem soluţii ca oamenii să trăiască şi să muncească în conditii europene.“, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite