Bucureştiul sub zăpadă. Cum arată străzile unde locuiesc primarii Capitalei
0Bucureştiul, o capitală europeană, nu este cu mult diferit de alte oraşe din ţară când vine vorba de deszăpezirea străzilor laterale, a trotuarelor, a refugiilor RATB, ba chiar a marilor bulevarde. Pentru a face o comparaţie demnă, adevarul.ro vă prezintă un fotoreportaj despre starea străzilor unde locuiesc cei şase primari de sector şi primarul general.
În fiecare iarnă problema arterelor înzăpezite, a refugiilor RATB transformate în cazemate naturale ori a potecilor de tip tranşee prin care pietonii par mai degrabă nişte aventurieri în încercarea lor de a ajunge la serviciu, se ridică iar şi iar. La fel de repetitivă este, parcă, şi reacţia primarilor care, în mod surprinzător, îi asigură pe bucureşteni că situaţia este sub control.
Mai mult, însuşi primarul general, Sorin Oprescu, foloseşte, la fiecare viscol, umorul, ba chiar ironia când vine vorba despre modul în care bucureştenii sunt nemulţumiţi. O astfel de reacţie primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a oferit şi miercuri dimineaţă, chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului Portocaliu de ninsori.
„Bucureştenii să se plângă mai puţin, trotuarele de o parte şi de alta a străzilor sunt curăţate“, a spus edilul-şef ca răspuns la intrebările jurnaliştilor.
Pentru a înţelege dacă socoteala de-acasă este totuna cu cea de la piaţă, reporterii adevarul.ro au traversat Bucureştiul în lung şi lat, dar şi câteva localităţi dimprejurul oraşului pentru a vedea dacă străzile unde locuiesc primarii de sector şi, respectiv, primarul general sunt sau nu curăţate de zăpadă.
Trebuie spus că cele mai multe artere mari din oraş au fost curăţate destul de bine cât circulaţia să se facă decent în condiţii de iarnă şi viscol. Nu aceeaşi situaţie poate fi apreciată şi în cazul arterelor secundare sau a străzilor mici.
Strada Popa Savu, unde locuieşte primarul general, Sorin Oprescu, era curăţată de zăpadă, circulaţia fiind posibilă, însă, în condiţii de iarnă.
Pe strada Cristofor Columb, unde locuieşte primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, zăpada nu părea să fie îndepărtată de câteva ore. Circulaţia era totuşi posibilă în condiţii destul de bune.
Strada Alexandru Vlahuţă din oraşul Voluntari unde locuieşte primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, era circulabilă, dar zăpada nu părea să fie curăţată de câteva ore bune.
În faţa intrării din Rin Grand Hotel, unde locuieşte primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, o volă tocmai curăţa zăpada. Strada Vitan-Bârzeşti era de asemenea curăţată.
Strada Principatele Unite, unde locuieşte primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, era complet curăţată, la negru.
Pe strada Zambaccian, unde locuieşte primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, zăpada tocmai era dată de unul dintre riverani. Chiar şi aşa, circulaţia pe stradă era posibilă.
Strada Mărăcineni din zona Prelungirea Ghencea, unde locuieşte primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu era practicabilă, fără însă a fi deszăpezită complet.
Mai puteţi citi:
170 de basculante au cărat zăpada din Capitală. Oprescu: „Bucureştenii să se plângă mai puţin“
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri dimineaţă, că pe străzile Capitalei se aflau 250 de utiliaje de deszăpezire şi 425 de operatori, iar zăpada de pe străzile oraşului a fost transportată la periferie cu 170 de basculante. Aflat la Centrul de Monitorizare a Traficului, edilul-şef a îndemnat bucureştenii să se plângă mai puţin.
Oprescu îndeamnă bucureştenii să nu se mai plângă. În Copenhaga, până şi pistele de biciclete sunt curăţate de utilaje
Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri dimineaţă, că bucureştenii ar trebui să se plângă mai puţin sugerând că situaţia deszăpezirii din oraş este sub control. Dacă bucureştenii se plâng de munţi de zăpadă şi de adevărate aventuri pentru a ajunge la serviciu, există şi capitale europene unde deszăpezirea se face atât de bine încât pistele de biciclete sunt aglomerate.
Bucureştiul, pregătit pentru viscol: cum s-au mobilizat autorităţile pentru codul portocaliu
Reprezentanţii municipalităţii spun că sunt pregătiţi să intervină astăzi pentru a deszăpezi străzile principale ale oraşului cu peste 400 de utilaje. Pe lângă intervenţia Primăriei Capitalei, primăriile de sector s-au mobilizat pentru a curăţa arterele secundare şi staţiile RATB.