Bucureşti: UPDATE Arteziană cu apă caldă înaltă de patru etaje în Crângaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ţeavă care s-a spart astăzi la un bloc din cartierul Crângaşi a creat panică printre cei care au trecut prin zonă.

Jetul de apă fierbinte s-a înălţat până aproape de etajul 4 al unui imobilul de pe strada Ceahlăului, iar aburii au acoperit aproape în totalitate un bloc din cartierul Crângaşi, dar şi intersecţia prin care circulau maşini din ambele sensuri.

„Aranjam nişte mărţişoare când am văzut că se crapă asfaltul, iar apa începe să ţâşnească. M-am speriat şi nu ştiam unde să fug mai repede“, a declarat Ionuţ Mihalache (23 de ani). Tânărul avea o tonetă cu mărţişoare, dar şi un chioşc cu flori, iar apa fierbinte i-a stricat marfa. El a mai spus că apa a ţâşnit timp de o jumătate de oră până când a fost oprită alimentarea cu agent termic.

Echipele de intervenţie de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) au lucrat la remedierea avariei întrucât 60 de blocuri au rămas fără apă caldă şi căldură după spargerea conductei.

„Conducta alimenta trei puncte termice, respectiv 60 de blocuri. Am reuşit să reluăm furnizarea agentului termic la unul dintre punctele termice, dar locuitorii din alte 49 de blocuri vor beneficia din nou de apă caldă şi căldură după ora 21.00“, a declarat directorul general adjunct al RADET Bucureşti, Ion Voicu.

El a mai precizat că momentan conducta va fi cârpită şi urmează să fie înlocuită cu una nouă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite