Breaking news: suntem pierduţi!

Exact ca în filme, tot ce am făcut până acum, toate greşelile, toate porcăriile, toată mizeria la care am închis ochii, toată nepăsarea noastră, totul a dus până în acest punct. Toată nesimţirea, tot datul din umeri, toţi ochii pe jumătate închişi, toate „las’ că merge şi-aşa“-urile, tot ce am trişat, tot ce am urât, tot ce am înjurat, toate lucrurile faţă de care am fost mai buni, mai înalţi, mai laţi în spate, absolut toate au dus aici.

Toate ifosele, tot oftatul atotştiutor, toţi ochii daţi peste cap, toţi dinţii rânjiţi şi toate vagoanele noastre de suficienţă, totul a dus aici. Toate „mă piş pe el de vot“-urile. Tot ce nu am citit, tot ce nu am învăţat, tot ce nu a fost important pentru noi pentru că nu aducea bani, tot ce am permis să ne îndoctrineze, tot ce am mâncat, am băut, am fumat şi am furat până acum, totul a dus aici.

Toate coatele noastre ascuţite înfipte în alte stomacuri, vechile scheme personale în trei puncte prin care să fim mai puternici, casele nostre în care nu primim musafiri, copiii pe care îi învăţăm să nu aibă încredere în nimeni, viaţa de familie în care cel mai important e să consumăm carne de trei ori pe zi, totul a dus aici. Imposibilitatea unor generaţii întregi de a trece de un examen banal de bacalaureat. Felul în care suntem învăţaţi zi de zi că educaţia nu mai înseamnă nimic. Cărţile care au devenit desuete. „Mulţumesc“-ul, un cuvânt dubios. Totul ne-a dus aici.

Lipsa de voluntariat. Neparticiparea la proteste pentru că e frig, participarea la proteste fără să ştim pentru ce. Grade universitare obţinute pentru că sună bine. Diplome înşfăcate doar pentru că ni se cuvin. Tupeul şi nesimţirea pe care le tolerăm de frică. Tupeul şi nesimţirea pe care le tolerăm dintr-o politeţe prost înţeleasă. Tupeul şi nesimţirea pe care le tolerăm pentru că habar n-avem ce să facem. Tupeul şi nesimţirea pe care le tolerăm pentru că în viaţa noastră n-am spus nu. Totul ne-a adus aici.

Tot rahatul mâncat cu linguriţa, tot rahatul mâncat cu castronul, tot ce am votat din motivele greşite, tot ce au votat alţii pentru noi, toată superioritatea noastră de doi lei, toate burţile, tot aurul de la gât şi toate capetele plecate pe care săbiile nu le taie. Toţi baronii la care ne închinăm şi pe care îi înjurăm în gând. Toţi oamenii pe care i-am pupat în cur ca să obţinem ceva. Totul ne-a adus aici.  

Superficialitatea noastră, ideile fixe, modul în care suntem cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai inteligenţi, felul în care ştim noi mai bine, aroganţa, autostrăzile de cadavre pe care călcăm fără să ne pese, capitala care e mai bună decât provincia, provincia care e mai bună decât capitala, diferenţele. Lăsatul pe mâine al lucrurilor pe care le putem face azi, oamenii înalţi versus oamenii scunzi, minunatele duşmănii. Dinţii pe care toţi îi avem împotriva tuturor. Ideea fixă că la alţii e mai bine pentru că ei aveau universităţi pe când noi locuiam în bordeie.

Micile noastre drame personale la care lustruim singuri zi de zi. Gropile pe care le săpăm. Mersul la biserică numai când avem nevoie. Prejudecăţile. Generalizările (inclusiv cele din acest text). Fumurile. Împărţitul lumii în bine şi rău. Sângele rece. Lipsa de sânge. Toate acestea ne-au adus aici şi ne vor duce şi mai departe, după data de 16 noiembrie.

Bazându-mă pe „antecedentele“ noastre, aş zice că suntem pierduţi, ca de fiecare dată. Sau nu? ATÂT de mult aş vrea să nu!