Cum şi unde vor fi achitate plăţile sociale ale moldovenilor începând cu 1 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldovenii care beneficiază de prestaţii sociale îşi vor primi banii, în cepând cu 1 septembrie, la oficiile Î.S. „Poşta Moldovei” sau la una din cele şapte bănci comerciale cu care statul a încheiat contracte pentru acest lucru.

Odată cu decizia Băncii Naţionale a Moldovei de lichidare a celor trei bănci cu probleme - Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank - a fost necesară şi modificarea procedurii de ridicare a plăţilor sociale de către beneficiarii acestora. Astfel, cei care până în prezent îşi primeau banii prin intermediul Băncii de Economii şi Băncii Sociale, din această toamnă vor fi nevoiţi să se adrese Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, la oficiul unde cetăţeanul îşi are viza de reşedinţă, sau unei alte bănci comerciale. Moldovenii au posibilitatea să aleagă una din instituţiile bancare cu care Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) a Republicii Moldova a semnat contracte în acest sens.

Băncile comerciale selectate

Astfel, Casa Naţională de Asigurări Sociale din Republica Moldova a semnat contracte cu şapte bănci comerciale. Este vorba despre „Moldova-AgroindBank”, „MoldindconBank”, „VictoriaBank”, „FinComBank”, „EximBank”, „EnergBank” şi „EuroCreditBank”. Beneficiarii de plăţi sociale pot alege personal una din aceste bănci. Pentru aceasta, este necesară depunerea unei cereri la una din aceste instituţii pentru a deschide un cont de card bancar. Aceste bănci sunt obligate să elibereze gratuit beneficiarilor care solicită deschiderea unui cont de card bancar pe care vor fi transferate plăţile sociale. Autorităţile subliniază că beneficiarii oricăror tipuri de plăţi sociale nu trebuie să achite vreo taxă suplimentară pentru a-şi deschide un cont de card şi nici pentru întreţinerea cardului bancar.

Procedura de obţinere a unui card bancar

Procedura este foarte simplă, persoana care doreşte să-şi deschidă un cont de card bancar se prezintă la banca comercială aleasă, scrie o cerere, iar banca automat transmite cererea către Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Transferul banilor poate dura până la o lună. Beneficiarii care au depus cererea de transfer în luna curentă vor primi banii în luna următoare, pentru două luni. Beneficiarii care nu au depus cerere de schimbare a prestatorului, de la 1 septembrie îşi vor putea ridica banii la „Poşta Moldovei”, păstrându-şi dreptul de a-şi schimba prestatorul oricând vor dori. Orarul de plată a prestaţiilor sociale rămâne acelaşi ca şi până acum. În cazul beneficiarilor deserviţi de „Poşta Moldovei” banii vor fi ridicaţi de la oficiul din localitatea în care beneficiarul îşi are viza de reşedinţă.

Câte cereri au fost depuse la băncile comerciale până acum

Conform datelor statistice furnizate de către CNAS, în Republica Moldova sunt un milion de beneficiari de plăţi sociale. Până acum, aproximativ 700.000 de persoane au fost deservite de către „Poşta Moldovei”, preponderent persoane din spaţiul rural.

De asemenea, până în prezent, în jur de 28.000 de beneficiari de diferite plăţi sociale au scris cerere pentru a-şi primi banii în una din cele şapte bănci comerciale cu care Casa Naţională de Asigurări Sociale are încheiate contracte de prestări servicii de plată.

Ce se întâmplă cu banii celor plecaţi din ţară

Banii pentru plăţile sociale care nu sunt ridicaţi de la „Banca de Economii” vor fi întorşi către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi vor putea fi ridicaţi oricând de beneficiari de la „Posta Moldovei” din localitatea unde îşi are viza de reşedinţă, anunţând despre aceasta CNAS-ul. Dacă beneficiarul are deschis un cont de card bancar la una din cele şapte bănci comerciale, atunci banii sunt păstraţi pe cont şi oricând îi poate retrage de pe card. Este vorba inclusiv de sumele adunate timp de mai multe luni, care nu au fost ridicate pentru că beneficiarii au lipsit din ţară sau din oricare alt motiv.

De asemenea, beneficiarii care ştiu că nu vor putea ridica banii în fiecare lună, pe motiv că sunt plecaţi din ţară, îşi pot deschide un card bancar şi pot extrage banii de oriunde s-ar afla, dacă bancomatul acceptă tipul de card bancar ales.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite