Copiii pot apela la numărul de telefon 116111 atunci când au probleme de comunicare şi integrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii vor putea apela gratuit, la orice oră a zilei FOTO: Shutterstock
Copiii vor putea apela gratuit, la orice oră a zilei FOTO: Shutterstock

Astăzi a fost lansat serviciul public de asistenţă telefonică pentru copii – 116111. La acest număr, şase consilieri psihologici vor prelua apelurile telefonice şi vor înregistra discuţiile în baza de date a proiectului „Telefonul copilului”. Serviciul tehnic va fi disponibil nonstop, iar cel de consiliere de la ora 8.30 până la ora 21.00, transmite IPN.

Potrivit ministrului Muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, de noul serviciu vor putea beneficia copiii cu probleme de comunicare şi integrare. Ei vor putea apela asistenţii sociali ca să vorbească cu aceştia despre trăirile pe care le au. „Suntem convinşi că funcţionarea liniei telefonice va contribui direct la ameliorarea acestor probleme“, a crede ministra.

De acest serviciu vor putea beneficia şi părinţii sau cei care întâlnesc situaţii de abuz, violenţă sau cazuri problematice de comunicare şi integrare a copiilor într-un grup, a spus Daniela Misail-Nichitin, preşedintele Centrului Internaţional „La Strada“, partener al proiectului.

În funcţie de necesitate, echipa de consilieri ai asociaţiei va redirecţiona apelurile autorităţilor publice centrale, structurilor teritoriale de asistenţă socială şi protecţie a familiei, direcţiilor de învăţământ, organelor de poliţie, instituţiilor medicale şi autorităţilor tutelare locale.

„Numărul 116111 a fost aprobat la nivel de comunitate europeană. A fost prestabilit după modelul 112, care este un număr scurt, dar cunoscut de toţi cetăţenii europeni. Este accesibil din orice reţea de telefonie mobilă, iar tariful este zero“, a declarat pentru IPN Ion Roşca, director comercial SA „Moldtelecom“. Licenţa de utilizare a numărului naţional scurt a fost eliberată  de operator pentru perioada 1 iunie 2014 – 31 decembrie 2016.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite