Vladimir Voronin, la Ziua Comemorării Victimelor Fascismului: „Nu ştiu ce inimă trebuie să ai ca să nu te emoţionezi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin a condamnat insensibilitatea oamenilor faţă de ziua de 22 iunie FOTO: Adevărul
Vladimir Voronin a condamnat insensibilitatea oamenilor faţă de ziua de 22 iunie FOTO: Adevărul

Astăzi, la 72 de ani începerea operaţiunilor trupelor germane şi române pe teritoriul URSS, la Memorialul "Eternitate" au venit oficialităţi, veterani şi oameni simpli pentru a cinsti memoria celor căzuţi în lupte.

Printre oficiali s-a numărat şi liderul PCRM, Vladimir Voronin. În timpul cuvântării sale, acestuia i-au scăpat şi câteva lacrimi. "În această zi, în urmă cu 72 de ani, s-a început războiul pentru apărarea patriei, atunci nemţii au năvălit asupra Uniunii Sovietice. Nu ştiu ce inimă trebuie să ai ca să nu te emoţionezi", a specificat Vladimir Voronin.

I s-a alăturat şi Igor Dodon care a menţionat că astăzi "este o zi de doliu, zi, în care hoardele fasciste au atacat hotarele Uniunii Sovietice, iar mii de moldoveni şi-au dat viaţa pentru a aduce pacea şi liniştea pe meleagurile noastre"

Igor Dodon a condamnat acţiunile forţelor politice din Moldova de a revizui istoria şi interpreta tendenţios acele evenimente tragice. Dodon a spus că păstrarea memoriei celor căzuţi în Marele Război pentru Apărarea Patriei "este o datorie sfântă a noastră, care trebuie să fie ştiută şi preluată de generaţiile tinere"

Astăzi se împlinesc 72 de ani de la intrarea României în război şi de la începerea operaţiunilor militare pe teritoriul Basarabiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite