VIDEO Ce a obţinut Ilan Şor în schimbul mitei pe care i-a dat-o lui Vlad Filat? Răspunsul lui Sergiu Mocanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, susţine că preşedintele Partidului Şor, Ilan Şor, cel care a recunoscut că a oferit anterior mai multe cadouri şi bani ex-premierului Vlad Filat, motiv pentru care fostul prim-ministru a fost condamnat la nouă ani de închisoare, ar fi primit în schimbul mitei mai multe favoruri.

„A obţinut magazine Dute-free la intrarea în ţară, ceea ce este o mare ruşine, nu găsiţi niciun magazin Duty-free în orice colţ al lumii în care eşti lipsit de taxe la intrarea în ţară. A obţinut vânzarea băuturilor alcoolice după orele 10.00, care se vând la magazinul lui Duty-free din centrul Chişinăului”, a declarat Sergiu Mocanu la dezbaterile electorale de la ProTV Chişinău.

Preşedintele Antimafie i-a reproşat reprezentantului Partidului Şor, Alina Şargu, prezentă în studiou, că îi face o mare onoare să stea cu ea în studiou: „o mercenară a unui hoţ care a furat din ţara asta un miliard, care pledează vinovat, care a recunoscut vina şi acest criminal este prezentat într-un studiou de televiziune cu foarte multă dezinvoltură de dumneavoastră”.

„Oamenii trebuie să vadă că sunt sfidaţi de la televizor de o gaşcă de criminali”, a adăugat Mocanu.

Afirmaţiile lui Sergiu Mocanu pot fi urmărite de la min. 44:40.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite