VIDEO Moldovenilor care călătoresc în Ucraina li se recomandă să manifeste maximă prudenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenilor moldoveni care intenţionează să călătorească în Ucraina li se recomandă să manifeste maximă prudenţă la traversarea frontierei şi să fie pregătiţi pentru verificări suplimentare din partea părţii ucrainene.

Atenţionările au fost făcute la un briefing de presă, susţinut de premierul Pavel Filip, în contextul escaladării tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina şi decretării pe teritoriul ucrainean a stării de război. Pavel Filip a declarat că pericole pentru securitatea Republicii Moldova în acest moment nu există, transmite IPN.

Pentru mai multe răspunsuri la întrebări legate de securitatea călătoriilor în ţara vecină, cetăţenii pot apela linia verde: (022)259717, disponibilă non-stop, sau se pot adresa pentru asistenţă la misiunile diplomatice ale Republici Moldova.

În cadrul briefingului de presă, premierul Pavel Filip a declarat că autorităţile de la Chişinău sunt îngrijorate de escaladarea dramatică a tensiunilor dintre Moscova şi Kiev.

„Acest incident este cel mai grav după anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă în 2014”, a declarat Pavel Filip. Potrivit premierului, astfel de evoluţii nu contribuie la aplanarea conflictului. „Republica Moldova condamnă acţiunile unilaterale şi provocatoare ale Federaţiei Ruse. Suntem alături de autorităţile de la Kiev şi, de asemenea, alături în demersurile lor de apărare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale”, a declarat premierul.

Pavel Filip a mai spus că autorităţile de la Chişinău sunt permanent în legătură cu partea ucraineană, pe linia tuturor instituţiilor. Activitatea în punctele de frontieră nu au fost restricţionată. Dar Poliţia de frontieră a fost informată că ucrainenii au înăsprit măsurile de securitate.

Duminică, 25 noiembrie, în strâmtoarea Kerci, s-a produs un conflict între grănicerii maritimi ruşi şi militarii ucraineni. Partea rusă acuză militarii ucraineni că au încălcat legislaţia maritimă. Aceştia au folosit armele, rănind trei militari, şi au reţinut trei nave ucrainene. 

La rândul ei, Ucraina califică incidentul drept o provocare. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenco, a cerut Radei Supreme să impună legea marţială. Legislativul ucrainean a aprobat decretul şefului statului, instituind legea marţială în regiunile care au hotar cu Federaţia Rusă şi cu regiunea transnistreană a Republicii Moldova, pentru o perioadă de 30 de zile.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite