Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, îngrijorat de „Calul troian“ al lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentantul Federaţiei Ruse a descălecat în acest an de două ori la Chişinău
Reprezentantul Federaţiei Ruse a descălecat în acest an de două ori la Chişinău

Vicepremierul rus şi reprezentantul Kremlinului pentru Transnistria a postat pe o reţea de socializare că preşedintele României Traian Băsescu are un plan în două mutări pentru Republica Moldova, prin care „vrea s-o anexeze“.

„«Calul Traian» a preconizat pentru Republica Moldova un exerciţiu în două mutări: mai întâi asocierea la Uniunea Europeană, iar apoi anexarea ei de către România“, a scris Rogozin pe Twitter.

Nu este prima ieşire de acest fel a lui Rogozin. Pe 2 septembrie, în ziua în care republica separatistă de la Nistru îşi sărbătorea „independenţa“, oficialul rus a venit din proprie iniţiativă la Chişinău. Mai întâi a sosit la Chişinău şi, din Clădirea Guvernului, i-a ameninţat pe moldoveni cu de toate, iar la sfârşit le-a spus: „Sper să nu îngheţaţi la iarnă“. După care a mers la Tiraspol.

Pe 28-29 noiembrie, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova urmează să parafeze Acordul de Asociere la UE. Kremlinul este împotriva acestei apropieri a Chişinăului de comunitatea europeană şi a trecut de la ameninţări la acţiuni restrictive, introducând pe 10 septembrie embargo la băuturile moldoveneşti. De asemenea, surse de la Moscova au sugerat că ar putea urma expulzarea a 190.000 de cetăţeni moldoveni din Federaţia Rusă.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite