Sergiu Mocanu: Igor Dodon şi Renato Usatîi pot ajunge în turul doi la alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Mocanu privesc.eu

Preşedintele Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, este sceptic că în turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an va ajunge neapărat şi un candidat proeuropean. El consideră că există riscul ca în turul doi să se dueleze doi candidaţi proruşi, Igor Dodon şi primarul de Bălţi, Renato Usatîi. În opinia lui, Maia Sandu, candidatul cel mai bine cotat în rândul politicienilor proeupeni, ar putea să nu treacă în turul doi.

„La ora acuală, pe luptele care se dau pe acest timp există doi candidaţi proruşi care pot ajunge în turul doi. Este Dodon şi Usatîi. Există pericolul că în turul doi nu trece Maia Sandu, aşa cum arată sondajele lor de manipulare. Maia Sandu şi Andrei Năstase ajung conservele lui Dodon şi Usatîi”, a declarat Sergiu Mocanu, în emisiunea sa de pe Youtube

Amintim că, deocamdată, intenţia de a candida la prezidenţiale au anunţat-o liderul PUN, Octavian Ţîcu, şi preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase. Acestora li s-ar putea adăuga lidera PAS, Maia Sandu, actualul preşedinte al ţării, Igor Dodon, primarul de Bălţi, Renato Usatîi, liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, care a spus că nu exlude această posibilitate, dar şi alţi candidaţi care încă nu au făcut vreun anunţ pe acest subiect.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite