Sergiu Mocanu: Actuala componenţă a Guvernului a fost făcută pentru Vlad Plahotniuc
0
Actuala componenţă a Guvernului nu a fost făcută pentru premierul Pavel Filip, dar a fost făcută pentru Vladimir Plahotniuc. De această părere este liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, exprimată în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC 21. Potrivit lui, liderul PDM îşi pregăteşte terenul să vină în funcţia de premier, transmite IPN.
„Acesta este Guvernul lui Plahotniuc, doar că Plahotniuc aşteaptă încă ziua în care poate urca pe uşa din faţă a Guvernului”, este de părere Sergiu Mocanu, explicând de ce a fost modificată componenţa executivului.
Referitor la următoarele alegeri parlamentare, Sergiu Mocanu a menţionat că PSRM şi PDM nu vor face coaliţie. „Plahotniuc şi Dodon se vor hârjoni în continuare în spaţiul public”, consideră liderul Antimafie.
Potrivit lui, pentru a vota Guvernul, după alegeri pe listele socialiştilor în următorul Parlament deja vor fi oameni de-ai lui Vladimir Plahotniuc.
Totodată, Sergiu Mocanu este de părere că şi în staff-ul liderului Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, deja sunt oameni plătiţi de Vladimir Plahotniuc.
„Sunt oameni care ridică salarii de la Plahotniuc. Nu pentru că Plahotniuc este tare, ci pentru că oamenii sunt săraci”, a menţionat Sergiu Mocanu.