Plahotniuc, principalul suspect al lui Rogozin în cazul conflictului cu Bucureştiul: A vrut să ne confrunte cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, invocă tot mai des numele lui Vlad Plahotniuc când este întrebat cine stă în spatele „provocărilor” moldo-române, în urma cărora oficialului rus nu i-a fost permisă survolarea spaţiului aerian român.

După ce Rogozin l-a numit pe Plahotniuc mafiot, într-un interviu pentru Rossia24, dar şi l-a acuzat de faptul că ar conduce de facto guvernarea de la Chişinău, vicepremierul rus a declarat pentru NTV-Moldova că anume Plahotniuc ar fi influenţat decizia României care a dus la închiderea spaţiului aerian român pentru Rogozin.

„Evident că acum noi încă nu vrem să dezvăluim secretele investigaţiei, care încă continuă. Însă, ce vă pot spune acum este faptul că în spatele acestor provocări a stat Plahotniuc. El a organizat totul. Scopul lui a fost să ne confrunte cu România şi a făcut-o precum acţionează de obicei afaceriştii - cu mâinele altora”, a subliniat Rogozin, potrivit TASS.

Conform scenariului descris de Dmitrii Rogozin, Plahotniuc l-ar fi sunat pe premierul Pavel Filip şi i-ar fi dat indicaţia să contacteze autorităţile de nivel înalt de la Bucureşti pentru a le convinge să ia decizia respectivă.

Oficialul rus a mai precizat că „ei au aşteptat decolarea acestui avion şi abia atunci când se afla în aer, când a survolat spaţiul aerian polonez şi slovac, abia atunci au interzis accesul”.

Rogozin a subliniat că actualmente se stabilesc şi alte persoanele care se fac vinovate de acest incident, pentru a fi sancţionate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite