PDM cere Guvernului să transforme vila prezidenţială de la Condriţa în sanatoriu pentru vârstnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDM cere Guvernului Maiei Sandu să transforme vila prezidenţială de la Condriţa în sanatoriu pentru vârsnici, iar pensiunea de la Holercani în pensiune pentru veterani.

Deputatul Alexandru Jizdan a solicitat ca la şedinţa din 2 octombrie a Cabinetului de Miniştri, Guvernul să aprobe hotărârea de transmitere a vilei prezidenţiale de la Condriţa la balanţa Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru ca aceasta să fie transformată în sanatoriu pentru persoanele în etate. 

A doua solicitare adresată Guvernului Maiei Sandu este cu privire la transmiterea la balanţa Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Întreprinderea de Stat „Pensiunea din Holercani”, care acum se află în gestiunea Cancelariei de Stat şi este folosită pentru recreerea demnitarilor de stat. 

Partidul Democrat propune ca aceasta să fie transformată în pensiune destinată veteranilor şi combatanţilor războiului de la Nistru. 

„Acest gest ar fi o mică mulţumire pentru sacrificiul lor în lupta pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova. Mai mult, această decizie se impune acum după ce preşedintele Igor Dodon s-a făcut că-i uită pe aceşti veterani şi combatanţi în discursul ţinut la tribuna ONU”, a declarat Alexandru Jizdan.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite