PAS pregăteşte o lege împotriva propagandei. Igor Grosu: Vor fi sancţiuni graduale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Grosu

Guvernarea de la Chişinău începe lupta cu propaganda şi dezinformarea. Un proiect de lege privind contracararea acestor fenomene se află deja pe masa deputaţilor. Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că iniţiativa va fi supusă, în curând, consultărilor publice, notează IPN.

Potrivit şefului Legislativului, modificarea legislativă introduce sancţiuni graduale pentru instituţiile mass-media care răspândesc ştiri false, manipulează şi nu asigură principiul pluralismului de opinii.

Preşedintele Parlamentului spune că în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, aprobarea unei legi care va introduce sancţiuni pentru instituţiile media ce dezinformează este un imperativ. Preşedintele Parlamentului spune că iniţiativa introduce sancţiuni graduale, până la sistarea activităţii instituţiei media.

„Foarte repede vom ieşi cu acest proiect de lege. Este deja un draft al proiectului. Am zis să ne aşezăm toţi să discutăm, să ne asigurăm că avem o înţelegere comună asupra faptului ce rezolvă această lege. Avem două situaţii în care această lege trebuie să combată propaganda şi ştirile false. Sunt prevăzute şi sancţiuni, sunt şi definiţiile acestor fenomene, cum aceste fenomene afectează securitatea naţională. Sunt nişte elemente care sunt lipsă în cadrul legal existent şi trebuie să faci trimitere la ceea ce nu-i în lege”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Igor Grosu spune că noua lege antipropagandă va viza, inclusiv, mediul online. De asemenea, iniţiativa va conţine prevederi stricte pentru activitatea mass-media pe perioada stării de urgenţă.

„Fiind vorba despre stare de urgenţă în energetică, sănătate publică sau, Doamne, fereşte, ceva mai grav. Acest proiect de lege îi va viza pe cei care fac propagandă şi manipulează. Sancţiunile vor fi graduale. După ce terminăm consultările pe interior, vom aprecia opiniile jurnaliştilor la acest subiect. Acolo vor fi vizaţi chiar şi cei care acum difuzează ştiri, dar până acum nu erau monitorizaţi nicăieri, diferite site-uri. Va fi reglementată, inclusiv, propaganda în mediul online”, a mai spus Igor Grosu.

Pe perioada guvernării Partidului Democrat a fost aprobată legea privind securizarea spaţiului informaţional. Documentul viza interzicerea difuzării ştirilor şi emisiunilor cu caracter analitic, politic şi militar din statele care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră (Federaţia Rusă nu a ratificat această Convenţie). Legea antipropagandă a fost, ulterior, abrogată de către fosta majoritate parlamentară tacită PSRM-Şor.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite