Offside în Parlament. Intrăm în prelungiri

Şedinţa plenară de luni a legislativului de la Chişinău aşa şi nu a avut loc, din lipsă de cvorum. Astfel, deşi nu avem o alianţă de guvernare, pe 4 ianuarie a existat o majoritate parlamentară de boicot, la care au aderat ad-hoc 54 de deputaţi. Că s-a produs spontan sau a fost planificată, acţiunea „chiulangiilor” se consideră deja consumată.

Era clar că domnul Sturza va ieşi cu buza umflată din clădirea Parlamentului, dar aproape nimeni nu se aştepta că nu va fi lăsat nici măcar să-şi deschidă gura. În fond, după faptă, şi răsplată. Or, dumnealui a sfidat forul legiuitor prin tentativa de a reintra în politică pe uşa din dos, considerând desemnarea sa ca pe o chemare providenţială, nu o simplă formalitate constituţională, şi propunând unul extrem de pătat. Din păcate, însă, duşul rece care i s-a aplicat nu-l va face să coboare cu picioarele pe pământ. A şi anunţat că „trenul” său nu se opreşte aici, chiar dacă şinele momentan lipsesc (Maia Sandu întârzie cu înregistrarea partidului), iar gara e tot mai pustie.

Apelând la limbajul fotbalistic, am putea spune că domnul Sturza a fost prins în offside. Deşi a demonstrat abilitate în joc, i-a fentat pe adversarii politici (alternând acuzaţiile cu laudele) şi nu a ezitat să alerge fără a avea mingea (a se citi: voturile) la îndemână, întregul efort s-a dovedit a fi inutil. Trebuie să ai tupeu ca să intri atât de agresiv în teren (adică în prim-plan), cu o echipă cârpită din amatori şi impostori. Mai ales când selecţionata este codaşa grupei şi chiar riscă descalificarea din preliminariile Campionatului European (recte: denunţarea Acordului de Asociere cu UE şi anularea regimului liberalizat de vize).

Să pretinzi la o funcţie din care ai fost anterior demis, să dai vina pe americani pentru cedarea pachetului majoritar de acţiuni de la MoldovaGaz şi să-ţi tratezi compatrioţii cu superioritate sau chiar cu dispreţ - pot fi considerate de unii drept calităţi, şi nu monstruozităţi. În tot cazul, profilul domnului Sturza este al unui om de afaceri care nu are remuşcări, ci doar calcule contabile.

Utilizând în continuare termenii sportivi, mi se pare impardonabil ca antrenorul (adică preşedintele Timofti) să-l ţină pe banca de rezerve pe jucătorul cel mai enigmatic. Având în vedere scorul cu care pierdem partida (cam un miliard la zero) şi accidentarea fostului căpitan (adică arestarea lui Filat), efectuarea unei schimbări în teren, fie aceasta şi cea mai nepotrivită, este totuşi preferabilă inacţiunii.

Ca să nu abuzez de eufemisme: preşedintele Timofti trebuie să-l desemneze pe domnul Plahotniuc în calitate de premier sau să-i retragă Ordinul Republicii şi să înainteze oricare altă candidatură va dori. Şi asta fiindcă este inadmisibil ca cineva să fie decorat cu cea mai înaltă distincţie, dar să nu fie suficient de „demn” pentru a ocupa a 3-a funcţie ca importanţă în stat.

În concluzie, mingea e în terenul preşedintelui Nicolae Timofti, pe care nu o mai poate pasa încă unui jucător aflat în offside. Ori îşi asumă pierderea partidei la masa verde (adică a liberal-democraţilor), ori încearcă să obţină un rezultat cât de cât onorabil, cu riscul de a se simţi în postura lui von Hindenburg, ultimul preşedinte al Republicii de la Weimar, care l-a numit în cele din urmă pe Hitler cancelar (aici nu e nicio asociere între persoane, ci doar între senzaţii). Altminteri, prelungirile nu vor face decât să agraveze situaţia.