Moscova ameninţă Republica Moldova în privinţa unirii cu România. „Nu este clar cu cine să vorbeşti acolo”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rogozin ameninţă Chişinăul FOTO: businessinsider.com
Rogozin ameninţă Chişinăul FOTO: businessinsider.com

Dacă Republica Moldova, cu o Curte Constituţională în care majoritatea judecătorilor sunt cetăţeni români, va alege calea de a se uni cu România, Transnistria nu va alege aceeaşi cale şi va deveni un stat absolut independent, a declarat vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, scrie kommersant.ru.

Potrivit sursei citate, delegatul Kremlinului în problema transnistreană, Dmitri Rogozin, a ţinut un discurs sâmbătă, 11 iulie, în faţa studenţilor şi lectorilor de la Universtitatea de Stat din oraşul rusesc Voronej. Referitor la situaţia din Transnistria, Rogozin a dat asigurări că locuitorii din regiune vor simţi „umărul puternic al Rusiei” şi autorităţile de la Moscova nu „îi va supăra pe pacificatorii ruşi”.

„În Republica Moldova are loc un permanent joc de-a călăritul puterii. Acolo nu este clar cu cine trebuie să vorbeşti. Dacă Republica Moldova, cu o Curte Constituţională în care majoritatea judecătorilor sunt cetăţeni români, va alege calea de a se uni cu România, Transnistria nu va alege aceeaşi cale şi va deveni un stat absolut independent”, a avertizat vicepremierul rus. 

În faţa auditorului, Rogozin a vorbit şi despre guvernatorul regiunii ucrainene, Odesa, Mihail Saakaşvili, pe care l-a numit „prost” şi „psihopat”. El a făcut dezvăluiri despre finanţarea forţelor armate ruseşti de către puterea de la Moscova, precizând că programul, lansat în 2011, va atinge o etapă fulminantă, din punct de vedere a cheltuielilor în perioada 2016-2017.

Menţionăm că, în prezent, Rusia se confruntă cu grave probleme economice, ca urmare a sancţiunilor occidentale instituite după anexarea Crimeei, inflaţia, ieşirile de capital şi valoarea deprecierii rublei atingând cote fără precedent.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite