FOTO Miting antisummit în faţa sediului Delegaţiei UE în Republica Moldova. Comuniştii au blocat strada şi instalează corturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii au venit cu diverse drapele şi au blocat circulaţia pe strada Kogălniceanu FOTO: Tudor Iovu
Protestatarii au venit cu diverse drapele şi au blocat circulaţia pe strada Kogălniceanu FOTO: Tudor Iovu

În jur de 50 de oameni au ieşit astăzi la amiază să picheteze sediul Delegaţiei UE în Republica Moldova. Protestatarii, mebri ai Partidului Comuniştilor, organizaţii din opoziţie, Liga Tineretului Rus şi oameni simpli, în special vorbitori de rusă, au strigat „Ruşine“ şi „Libertate“. Protestatarii au blocat strada şi îşi instalează corturile.

UPDATE Primăria Chişinău a anunţat că protestul comuniştilor este ilegal. În notificarea înregistrată în cancelaria Primăriei pe 27 noiembrie un reprezentant al asociaţiei obşteşti „Patria-Uniunea Euroasiatică“ nu era indicat că în timpul acţiunii de protest vor fi blocate arterele de circulaţie şi nici că vor fi instalate corturi. În această seară, un reprezentant al organizaţiei non-guvernamentale „Moldova tânără“ a depus o altă declaraţie prealabilă, prin care anunţă despre organizarea acţiunii de protest în perioada 28-30 noiembrie în regim non-stop, cu instalarea corturilor şi blocarea străzii Mihail Kogălniceanu. Asta deşi, potrivit legii, organizatorii urmau să informeze autorităţile publice locale cu cel puţin cinci zile înainte de data desfăşurării întrunirii. În plus, legea interzice şi blocarea iarterelor de circulaţie şi organizarea unor manifestaţii pe pe drumurile publice, fără acordul prealabil al poliţiei. Mâine dimineaţă, Primăria municipiului Chişinău va solicita, prin intermediul instanţei de judecată, evacuarea forţată a corturilor şi a participanţilor la întrunire de pe carosabil. 

UPDATE 19.20 simpatizanţii PCRM încă protestează în faţa Delegaţiei UE. La scurt timp după venirea lui Vladimir Voronin la anti-summit, şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, l-a salutat pe liderul PCRM: „Sunt bucuros să vă văd astăzi în faţa delegaţiei UE“, i-a spus Tapiola.„Uniunea Europeană are o atitudine pozitivă faţă de dreptul la libera întrunire şi dreptul de a protesta paşnic. Bine au venit în faţa delegaţiei noastre. Este bine când oamenii spun ceea ce simt“, a precizat Tapiola cu privire la protestul din faţa delegaţiei, notează UNIMEDIA

Veniţi cu megafoane, steaguri, panglica Sfântului Gheorghe sau drapele pe care scrie „Aleg Moldova“, protestatarii s-au grupat în faţa sediului Delegaţiei Uniunii Europene. În faţa oamenilor au ieşit pe rând membri ai PCRM şi ai organizaţiilor din opoziţie. Primul a fost deputatul PCRM Grigore Petrenco. „Protestăm contra acelor înţelegeri obscure care se fac după spatele nostru, a Parlamentului şi a societăţii – parafarea Acordului de Asociere. Conţinutul acestui acord până acum nu este clar nimănui în Moldova în afară de reprezentanţii acestei guvernări vândute. Am venit să protestăm nu contra UE, ci contra politicii UE, atitudinii ei faţă de RM ca faţă de o colonie“, a scandat la megafon Petrenco.

Deputatul s-a arătat revoltat şi de declaraţia făcută de Traian Băsescu cu privire la unirea României cu Republica Moldova după intrarea ţării noatre în UE. „Ceea ce a declarat ieri Traian Băsescu este strigător la cer. Declaraţia spusă de liderul unei ţări europene este ascultată în tăcere şi susţinută de liderii UE. Noi vrem o atitudine ca faţă de o ţară suverană şi independentă, cerem libertate“, a mai spus Grigore Petrenco.

pichet comunisti anti summitul de la vilnius

Liga tineretului rus boicotează parafarea Acordului de Asociere FOTO: Tudor Iovu

Protestatarii au fost revoltaţi în special de faptul că textul Acordului de Asociere nu a fost făcut public şi explicat oamenilor. „Nu în zadar alte ţări nu au vrut să semneze aceste acord. Nici Armenia, nici Ucraina, nici Azerbaidjan şi nici Belarus nu au semnat documentul, pentru că ei ştiu că el nu costă şi nu înseamnă nimic“, a declarat la rândul său deputatul PCRM Eduard Muşuc. El a pomenit că deşi parafarea Acordului de Asociere este inevitabilă, PCRM va continua lupta politică. „Semnarea şi ratificarea lui nu este chiar atât de inevitabilă. De fapt, dacă după această parafare ar fi urmat nişte schimbări pozitive pentru ţara noastră, noi am fi fost dispuşi să dialogăm şi direcţia asta. Dar noi ştim foarte bine că parafarea Acordului de Asociere nu va duce Moldova în UE“, a afirmat Eduard Muşuc.

După o oră de scandare, opozanţii au instalat şi câteva corturi, anunţând că nu vor pleca din stradă. Traficul pe porţiunea străzii Mihail Kogălniceanu a fost blocată, iar poliţia nu-i împotriveşte pe opozanţi.

corturi protestatari pcrm
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite