Maia Sandu: Dacă economiile ne vor permite, vom încerca să reducem povara fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

„Acum muncim pentru a elimina toate schemele de corupţie instituite de fostul regim, prin care se fura din banul public. Dacă economiile pe care o să le facem în urma eliminării schemelor de corupţie ne vor permite, vom încerca să reducem povara fiscală pentru toţi”. Declaraţia aparţine premierului Maia Sandu şi a fost făcută la întrevederea cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova, transmite IPN.

Şefa cabinetului de miniştri a reiterat intenţia autorităţilor de a avea reguli clare, transparente, care să ofere siguranţă angajatorilor în raport cu investiţiile pe care aceştia le fac şi a accentuat că dezvoltarea economică reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare.

„Noi credem că sectorul privat este cel mai important din perspectiva creării locurilor de muncă şi asigurării unor salarii mai mari cetăţenilor. Totodată, trebuie să facem ordine în sectorul public, în special la întreprinderile de stat. Când vom reuşi să eliminăm toate schemele de furt al banilor publici, când toţi agenţii economici vor achita impozite, astfel încât să avem suficiente resurse la buget pentru a onora toate plăţile către cetăţeni, sper să putem diminua povara fiscală pe mediul de afaceri”, a declarat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.

De asemenea, în cadrul discuţiilor, Maia Sandu a menţionat că executivul aşteaptă din partea mediului de afaceri corectitudine şi respect pentru angajaţi şi consumatori. Potrivit premierului, Guvernul este în proces de elaborare a unui Plan de acţiuni care va veni să sprijine domeniul afacerilor şi a invitat reprezentanţii businessului din ţară să participe la consultările proiectului Planului de Acţiuni, inclusiv pe marginea politicii fiscale, care vor avea loc în timpul apropiat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite