Bancrută à la Drăguţanu

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei a declarat că la şedinţa de săptămâna trecută a Comitetului pentru Stabilitate Financiară s-a hotărât demararea procesului de lichidare a celor 3 bănci devalizate (BEM, Banca Socială şi Unibank). Dar această decizie nu este doar tardivă, ci şi parşivă.

Întâi de toate, acel comitet este un organ consultativ, cu atribuţii extrem de limitate. Prerogativa lichidării îi revine în exclusivitate Băncii Centrale şi nu este nevoie de vreo aprobare a Guvernului. Cel puţin aşa prevede legislaţia în vigoare, în speţă capitolul V² din Legea instituţiilor financiare. În al doilea rând, celor 3 bănci problematice trebuiau să li se retragă sau măcar să li se suspende licenţele încă de la primele tranzacţii dubioase, cu sume exorbitante virate în conturi off-shore. Şi, nu în ultimul rând, guvernatorul trebuia să atenţioneze opinia publică despre modificarea articolului 41 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, care în redacţia veche suna în felul următor: „Banca Naţională nu va acorda împrumuturi şi garanţii sub orice formă statului sau organelor acestuia, inclusiv prin procurarea pe piaţa primară a hârtiilor de valoare de stat”, iar după amendarea din septembrie 2014, ca urmare a asumării răspunderii Guvernului condus de Iurie Leancă, prevede posibilitatea ca BNM să acorde împrumuturi statului. Fapt care s-a şi întâmplat în cel puţin 2 tranşe (noiembrie 2014 şi martie 2015) şi despre care Dorin Drăguţanu a declarat că „garanţia emisă de Guvernul Republicii Moldova reprezintă 14 miliarde 840 milioane lei”. O nimica toată, ar spune unii.

Aşadar, pe lângă faptul că trăim într-un stat falimentar, cu instituţii nefuncţionale şi corupţie generalizată, mai avem şi o datorie publică de cca 15 miliarde de lei, şi 3 bănci falite. Care sperăm să fie în sfârşit lichidate, iar guvernările care s-au tot perindat să nu-şi mai bage mâinile până la coate în aceşti „saci fără fund”. Doar că nu este exclusă o eventuală surpriză: conform Hotărârii Curţii Constituţionale Nr. 18 din 11.12.2012 a fost declarat neconstituţional art. 21, al. (3) din Legea continciosului administrativ, astfel încât actele Băncii Naţionale a Moldovei, ce ţin nemijlocit de iniţierea procedurii de lichidare silită a băncilor, pot fi contestate şi suspendate de către instanţa de judecată. Ca să fie clar pentru toată lumea: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank ar putea să nu mai fie lichidate, în pofida procedurii tardive iniţiate de către BNM, dacă aceasta va fi voia celui care controlează o bună parte din justiţia moldovenească. Şi atunci domnul Drăguţanu, parafrazând un fost prim-ministru, ar putea să se justifice spunând: „sunt un simplu guvernator”...

Schimbul de replici dintre actualul guvernator şi fostul şef de Guvern ar trebui să stârnească nu doar reacţii hilare, dar şi lacrimi amare. Doi indivizi cândva promiţători, dintre care unul s-a dovedit a fi mai incompetent şi impertinent ca celălalt, încearcă acum să se exonereze de orice răspundere, învinuindu-se reciproc. Din tot acest joc al declaraţiilor îţi vine să-i apuci pe amândoi de gulere şi să-i somezi să divulge numele celor care i-au pus la cale. Fiindcă la cum îşi dau la gioale, nu pot fi dânşii „arhitecţii” acestui furt de proporţii. Cât priveşte complicitatea lor, nici nu mai există urmă de îndoială.

În epoca medievală, bancherii numiţi zarafi erau direct responsabili de corectitudinea schimburilor monetare. Dacă unul dintre cămătari încerca să amăgească vreun client sau nu era în stare să-şi achite datoriile, autorităţile aveau dreptul să-i răstoarne sau să-i spargă masa (banca) în care îşi ţinea banii, fapt care presupunea falimentarea sa. De aici şi denumirea în italiană „bancrotta”, care textual înseamnă „bancă răsturnată”. Rămâne de văzut cum va gestiona Drăguţanu bancrutele celor 3 bănci, mai ales că provine din mediul bancar, dar acţionează mai primitiv ca în Evul Mediu.