Andrei Năstase: Alegerile şi demisiile într-un partid sunt un lucru absolut normal
0
Alegerile şi demisiile într-un partid sunt un lucru absolut normal când este vorba despre un proces transparent şi democratic. O spune Andrei Năstase, care şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Platformei DA, alături de vicepreşedinţii formaţiunii, transmite IPN.
Andrei Năstase a declarat, într-o conferinţă de presă, că demisia de astăzi a conducerii formaţiunii coincide cu finalul mandatelor atribuite la ultimul congres. Organizarea unui nou congres a fost de mai multe ori amânată din diverse considerente, dar, iată, a sosit momentul pentru decizia de organizare a unui nou congres, unde vor fi luate decizii cruciale pentru partid. În septembrie, când va avea loc congresul, se vor alege organele de conducere ale partidului: preşedinte, vicepreşedinţi, Biroul Politic, Consiliul Politic Naţional, comisiile de resort. Năstase a evitat să spună dacă va candida repetat la şefia Platformei DA.
Andrei Năstase a mulţumit cetăţenilor care au votat Platforma DA la alegerile de duminică, 11 iulie. El consideră că Republica Moldova are astăzi un preşedinte şi o majoritate pro-europeană datorită oamenilor din Platforma DA.
Politicianul menţionează că acum formaţiunea e preocupată nu de funcţii, ci ca echipa să fie şi mai consolidată, să adune cât mai multă lume din teritoriu şi diasporă. Există conştientizarea că oamenii din echipa Platformei DA pot împărţi experienţa lor. Membrii Platformei DA mizează şi ei pe vremuri bune şi, indiferent unde vor fi, vor pune umărul spre mişcarea ţării în faţă.
Alexandru Slusari, care şi-a depus mandatul de vicepreşedinte, spune că era absolut logic ca toată echipa să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatul în alegeri, care nu este tocmai îmbucurător. „Înţelegem de ce, plus-minus înţelegem, şi formula votului util. Dar, oricum partidul are nevoie de resetare”, a adăugat el.
Dinu Plîngău, preşedinte interimar al Platformei DA, este convins că Republica Moldova are nevoie de expertiza şi experienţa Platformei DA. Vor continua să demonstreze activism civic şi la nivel local, în continuare ca partid extraparlamentar.
Platforma DA a acumulat 2,33% din voturi la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, sub pragul de accedere în Parlament de 5%.