Alegeri locale Chişinău. ONG-uri: Programele candidaţilor sunt generaliste
0Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar general al municipiului Chişinău sunt, în mare parte, generaliste şi nu reflectă perspectiva de gen şi nici interesele tinerilor, persoanelor cu dizabilităţi şi ale vârstnicilor.
Este constatarea unor organizaţii neguvernamentale, care au făcut o analiză a programelor electorale şi au întocmit o listă cu angajamente pe care ar trebui să şi le asume viitorul primar. Lista a fost expediată tuturor candidaţilor înregistraţi în cursa electorală.
Secretarul Alianţei Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi (AOPD), Galina Climov, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că un angajament pe care trebuie să şi-l asume candidaţii este cel cu privire la asigurarea accesibilităţii clădirilor publice pentru persoanele cu dizabilităţi. E necesar ca şi ambulanţele, serviciile de taxi, transportul public să fie ajustate necesităţilor persoanele cu dizabilităţi.
Secretarul general al Platformei pentru Egalitate de Gen, Nina Lozinschi, a declarat că este nevoie de extins serviciile de creşă, ca femeile să nu mai fie nevoite să stea în concediu de îngrijire a copilului până la trei ani. Totodată, se cer condiţii de muncă şi de remunerare adecvate pentru cadrul didactic şi personalul auxiliar al acestor servicii de creşă. Se recomandă şi majorarea serviciilor de consiliere şi adăpost pentru victimele violenţei domestice.
Potrivit lui Ion Petrovici, reprezentantul Platformei pentru Îmbătrânire Activă, este nevoie de un program de extindere a serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice. E nevoie de câte un centru multifuncţional în fiecare sector şi suburbie a capitalei, care să presteze servicii sociale, inclusiv spălătorie pentru persoanele în etate, persoanele cu dizabilităţi şi cele cu venituri mici. Totodată, este necesară dublarea serviciilor de recuperare pentru persoanele vulnerabile şi un număr mai mare de asistenţi personali de îngrijire la domiciliu.
Secretarul general al Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova, Igor Ciurea, a menţionat că în domeniul tineretului candidaţii trebuie să-şi asume o reţea de servicii bine consolidată, conectată la reţeaua naţională de centre de tineret.
Reprezentanta Mişcării Femeilor Migrante din Moldova, Ana Niculăeş, a spus că e nevoie de o iluminare adecvată a străzilor pe timp de noapte, în special acolo unde frecvent au loc infracţiuni. Se cere extinderea razei supravegherii cu camere video şi intensificarea patrulării.
Consultantul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, a spus că angajamentele reflectă soluţii la problemele reale cu care se confruntă locuitorii capitalei. După alegeri, primarului ales i se va trimite repetat această listă cu angajamente.