Discuţii la Guvern despre reluarea exportului de fructe şi legume în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alexandru Tarlev
FOTO Alexandru Tarlev

Prim-ministrul Pavel Filip a abordat, la o întrevedere cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Farit Muhametşin, posibilitatea reluării exportului de fructe şi legume moldoveneşti pe piaţa rusească. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, cei doi oficiali au discutat cadrul actual al relaţiilor bilaterale şi evoluţia acestora, şi au remarcat potenţialul cooperării moldo-ruse pe multiple planuri, transmite IPN.

O atenţie aparte a fost acordată tematicii reluării exporturilor. În acest sens a fost menţionată necesitatea unor discuţii directe între instituţiile de profil din cele două ţări pentru lichidarea barierelor tehnice în relaţiile comerciale moldo-ruse. Premierul Pavel Filip a menţionat interesul Moldovei pentru impulsionarea cooperării economice şi creşterea schimburilor comerciale cu Federaţia Rusă.

În cadrul discuţiilor, a fost abordat şi subiectul migraţiei forţei de muncă şi necesităţii asigurării protecţiei sociale a cetăţenilor moldoveni care muncesc în Rusia.

În altă ordine de idei, ambasadorul rus a transmis premierului un mesaj de felicitare cu ocazia zilei de 9 mai din partea omologului său din Federaţia Rusă, Dmitri Medvedev. În acest context, cei doi oficiali au vorbit despre acţiunile întreprinse de Guvern pentru marcarea Zilei Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei, menţionând importanţa promovării memoriei şi a faptelor veteranilor de război, precum şi a consolidării societăţii în jurul valorilor general umane.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite