Codaşii Europei la aplicarea normelor privind emisiile de noxe de automobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova nu se aplică niciuna dintre normele UE cu privire la emisiile de CO2 ale automobilelor. În timp ce autorităţile promit că în scurt timp ne vom alinia la standardele europene, specialiştii spun că am rămas în urma cu 20 de ani la acest capitol

La finele anului trecut, Comisia Europeană a aprobat ţintele de emisii de CO2 pentru anul 2020. Comisia doreşte ca toţi producătorii de automobile să aibă o medie a emisiilor de 95 de grame pe kilometru la nivel de gamă, cu 40% mai puţin decât s-a stabilit în 2007, când a decis trecerea de la normele Euro 4 la Euro 5.

UE şi Rusia trec la Euro 6, Moldova - la Euro 1

Trecerea va fi treptată, dar deja începând cu 1 septembrie 2014 maşinile noi ce vor fi lansate pe piaţă vor trebui să fie conforme cu viitoarele norme antipoluare Euro 6, mai drastice, cu emisii mai mici de 130 de grame pe kilometru. Pe lângă reducerea poluării din atmosferă, noile standarde le vor oferi consumatorilor automobile mai eficiente. Pentru a atinge ţintele respective, un automobil cu motor pe benzină va trebui să aibă un consum mediu de 4,1 litri la o sută de kilometri, pe când modelele diesel – de 3,6 litri la o sută de kilometri.

Şi statele învecinate cu UE trec treptat la regulile europene. De exemplu, Ucraina aplică normele Euro 2 din 2006, Euro 3 din 2013, iar Euro 4 din 2014. Federaţia Rusă este chiar mai avansată şi deja aplică normele Euro 5.

Republica Moldova, chiar dacă doreşte să se integreze în UE, nu aplică deocamdată niciuna dintre aceste norme. Svetlana Bolocan, şef adjunct al Direcţiei prevenirea poluării şi managementul deşeurilor din cadrul Ministerului Mediului, spune că instituţia este gata să elaboreze norme noi privind emisiile de substanţe poluante la automobile, dar sunt anumite impedimente. „A existat şi o iniţiativă din partea importatorilor şi comercianţilor de automobile, dar nu putem face nimic până când Ministerul Transporturilor nu va elabora o serie de specificaţii tehnice privind unităţile de transport“, a explicat funcţionara.

Irina Gâscă, şefa serviciului de presă al Ministerului Transporturilor, spune că doar după adoptarea de către Parlament a Codului Transporturilor Rutiere vor fi elaborate şi aprobate o serie de regulamente şi normative tehnice care să prevadă şi implementarea normelor europene privind poluarea.
Documentul a fost aprobat de Guvern încă în luna martie 2013, dar în el există doar o menţiune referitoare la normele europene. Astfel, se prevede că abia de la 1 ianuarie 2014, în Republica Moldova vor putea fi utilizate doar „autobuzele şi autocarele ce corespund normelor Euro 1, cu excepţia celor a căror capacitate de îmbarcare depăşeşte 40 de locuri pe scaune“.

Rămânem în urmă cu 22 de ani

Serghei Solomonov, expert auto, susţine că Republica Moldova a întârziat cu peste 20 de ani la aplicarea acestor norme, iar pentru a fi măcar în rând cu vecinii, va trebui să sărim peste anumite etape.

„Cel mai recent document ce reglementează emisiile de substanţe poluante a fost adoptat încă în 1997, dar în el nu există nicio specificare privind normele admise - de exemplu, emisiile de CO2 - şi nicio menţiune despre normele europene“, constată specialistul. În opinia lui Solomonov, lipsa acestor norme duce la invadarea ţării cu maşini vechi şi extrem de poluante.

„Uniunea Europeană a avut nevoie de 22 de ani pentru a trece treptat de la normele Euro 1 la cele Euro 6, iar Rusia şi Ucraina  - de 10-12 ani. Chiar dacă ţara noastră va aplica modelul Ucrainei şi Rusiei şi va porni de la aplicarea normelor Euro 2 sau Euro 3, oricum va fi nevoie de cel puţin 8-10 ani pentru a ajunge la Euro 6“, mai adaugă Serghei Solomonov.

Specialistul susţine că autorităţile ar trebui să urgenteze adoptarea şi implementarea normelor europene.

Starea parcului de autoturisme din Republica Moldova în funcţie de vechime:
- circa 44% au o vechime mai mare de 21 de ani
- 18% -  între 16 şi 18 ani
- 8% - între 11 şi 15 ani
- 18% - între 6 şi 10 ani
- 11% - între 3 şi 5 ani
- 1% - maşini noi, din anii 2012-2013

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite