Un procuror şi trei poliţişti, reţinuţi într-un dosar de trafic de influenţă şi corupere activă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un procuror al Procuraturii de Circumscripţie Chişinău a fost reţinut miercuri, 30 august, de ofiţerii CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. În acelaşi caz au mai fost reţinuţi un poliţist din Ialoveni şi doi foşti poliţişti. Investigarea cazului a pornit de la denunţul unui intermediar care avea rolul de transmitere a banilor de la client către procuror.

Potrivit materialelor cauzei, procurorul din Procuratura de circumscripţie Chişinău ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din Curtea Supremă de Justiţie şi că îi poate convinge să aplice pedepse cu suspendarea executării în privinţa a doi poliţişti, condamnaţi la privaţiune de libertate pentru corupere pasivă. 

Pentru a corupe judecătorii, procurorul ar fi cerut 15.000 de euro, dintre care a primit 10.000 de euro. Chiar şi aşa, ambii poliţişti au fost condamnaţi la închisoare, după ce judecătorii CSJ au respins recursurile avocaţilor acestora prin care se solicita „suspendarea condiţionată a pedepselor penale” faţă de cei doi.

În aceste circumstanţe, se constată existenţa unei bănuieli rezonabile privind comiterea de către procurorul din Procuratura de Circumscripţie Chişinău a traficului de influenţă. 

Concomitent cu acţiunile procurorului, care afirma că are influenţă asupra judecătorilor, au fost documentate acţiunile ilegale ale poliţiştilor, care sunt bănuiţi de săvârşirea coruperii active, prin transmiterea către procuror a sumei de 10.000 de euro pentru „influenţarea magistraţilor”.

Pentru fortificarea probatoriului, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat astăzi mai multe percheziţii la persoanele vizate în dosar. În urma acţiunilor de urmărire penală, de la domiciliul procurorului au fost ridicate 8500 de euro, care au fost pretinse de făptuitor pentru influenţă şi transmişi sub control. În prezent, cele patru persoane sunt reţinute pentru 72 de ore şi plasate în izolatorul CNA.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite