Oficial european: Propaganda rusă a pătruns adânc în statele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vladimir putin televiziune rusia propaganda FOTO reuters

Un oficial al Comisiei Europene, Jakub Kalenski, a declarat că propaganda rusă în statele membre ale UE este tot mai profundă. Însă Moscova nu trebuie să depună efort în toate ţările UE, deoarece, în unele din ele, politicienii locali transmit mesajul preşedintelui rus.

În cadrul conferinţei „Războiul hibrid şi politicile în Europa”, Jakub Kalenski, membru al Serviciului European de Acţiune Externă care se ocupă de analizarea propagandei ruseşti, a susţinut că dezinformarea a fost prezentă la nivelul fiecărui stat membru.

În statele baltice, ţinta vizată a reprezentat-o populaţia vorbitoare de limbă rusă. Propaganda este răspândită prin intermediul televiziunii. În state ca Slovacia, Ungaria, Cehia şi Polonia există sute de site-uri care urmăresc să manipuleze opinia publică. Ungurii au reuşit să identifice 100 de site-ri propagandistice. În Cehia există 70-80 de astfel de platforme online, la fel ca şi în Slovacia.

„Sunt state în care nici măcar nu ai nevoie de media, pentru că politicienii sunt cei care răspândesc mesajele de propagandă”, a adăugat Jakub Kalenski.

Acesta a ţinut să precizeze că reprezentantul unui grup de experţi spanioli, al cărui nume nu l-a precizat, i-a spus că marea majoritate a cetăţenilor spanioli cred că Rusia este victima agresiunilor vestului. 

„Nimeni nu a avut astfel de relaţii privilegiate cu Occidentul ca Rusia. Au fost membri G8, sunt membri OMC. Dacă relaţiile s-au deteriorat, este doar vina lor, dar marea majoritate a societăţii spaniole crede în această dezinformare”, a încheiat oficialul Comisiei Europene, informează euractiv.com

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite