Mioriţa alianţei

La un colţ de stradă,/ după atâta sfadă,/ iată că s-au întâlnit/ cei trei crai de la răsărit. Unu-i înalt şi bolfos,/ altu-i mincinos şi orgolios,/ iar al treilea-i arţăgos./

Primul cu al doilea se vorbiră,/ şi se sfătuiră,/ ca la apus de soare/ să-l ia în prinsoare/ pe cel neputincios,/ că le va fi de folos./ Că el va readuce finanţare,/ având pile peste hotare./ Iar acea Mioară,/ pe nume Moldovioară,/ aşteaptă cu înfrigurare/ noua alianţă de guvernare.

Luni seara, în cel mai transparent mod cu putinţă (adică fără reprezentanţii presei sau ai societăţii civile), s-au reîntâlnit cei trei ciobănei şi ai lor grivei. La ora la care copiii deja dorm, dânşii au ieşit să spună că aproape ne-au fericit. Evident, pe cât de constructive par a fi negocierile, pe atât de evazive sunt declaraţiile. Ba mai mult, Marian Lupu a ţinut să-şi afişeze cunoştinţele sale exhaustive: „aşa sunt procesele de negociere, peste tot, în toate ţările”.

Nici Vlad Filat nu a ezitat să ne transmită că la tratativele lor oculte se discută multe şi nicidecum mărunte: „Construim o coaliţie nouă, care urmează să asigure majoritate parlamentară şi, în rezultat, suportul politic unui nou guvern, pe care ni-l dorim să fie unul funcţional, cu oameni pregătiţi”. Ce mai contează că fostul prim-ministru frizează ridicolul, întrucât dânsul afirmase pe data de 26 aprilie 2013, la o emisiune a postului public de televiziune că: „Nu va fi, în cazul în care reuşim, un AIE 3. Va fi o coaliţie de guvernare pentru R. Moldova”. Altfel spus, la doi ani distanţă i-a reapărut pofta de guvernanţă, pardon – guvernare alături de cei pe care anterior i-a exclus.

Neinspirat s-a exprimat şi Mihai Ghimpu, potrivit căruia „statul trebuie să aibă o stabilitate politică şi economică şi atunci de la sine se rezolvă şi problemele sociale”. Dacă liberalii au ajuns să-şi dorească doar stabilitate, sperând la o soluţionare miraculoasă a dificultăţilor şi nedreptăţilor tot mai presante cu care se confruntă societatea, atunci halal de aşa coalizare. Oare dânşii nu realizează că deşi nu s-au aliat cu comuniştii nu fac decât să-i substituie? Şi că sunt puşi, de fapt, să lustruiască imaginea celorlalte două partide compromise?

Refrenul salvării cursului european sună ca dintr-un patefon uzat. Nimeni nu mai crede că alde Plahotniuc sau Filat pot şi vor cu adevărat să ne integreze în UE. Că aceşti iluştri exponenţi ai unui sistem infect, injust şi ineficient sunt în stare să-şi taie craca de sub picioare. Adică realmente să combată corupţia, să eradicheze sărăcia, să reformeze justiţia şi instituţiile de drept, fără a-şi înfiera pe piept stigmatul propriilor acoliţi, care primii se vor disocia de ei, fugind asemeni şobolanilor de pe o corabie naufragiată direct în barca lui Usatîi sau Dodon. De aici rezultă că PLDM şi PDM trebuie să facă faţă următoarei provocări: fie îşi schimbă garniturile de la vârf, fie trag şi Republica Moldova în iminenta lor prăbuşire. Argumentul că actuala clasă politică este de neînlocuit nu rezistă criticii. Alţi politicieni se vor găsi, dar alţi cetăţeni la fel de creduli şi răbdători nu vor mai fi. Tinerii care sunt din ce în ce mai informaţi şi motivaţi să-şi construiască propriul viitor în cadrul unui stat reîntregit nu mai acceptă jumătăţi de măsură şi nu se mai mulţumesc să joace rolul generaţiei de sacrificiu.

Poate că cel mai neputincios dintre cei trei ciobănei s-a resemnat şi e dispus să-şi scoată pielea la mezat de dragul unui nou triumvirat temporar, dar blânda mioară începe să dea semne că nici iarba nu-i mai place, nici gura nu-i mai tace.