Mandat de arestare pe numele directorului-adjunct al Camerei de Licenţiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Judecătoria Buiucani a emis luni, 24 octombrie, mandat de arestare pe un termen de 30 de zile pe numele directorului-adjunct al Camerei de Licenţiere. Apărarea funcţionarului a declarat că decizia a fost emisă fără temei legal şi fără suport probatoriu şi aceasta va fi contestată în instanţa de apel, transmite IPN.

Directorul-adjunct al Camerei de Licenţiere, Eduard Hadei, a declarat presei că este vorba despre o nedumerire şi decizia nu are niciun suport. Potrivit lui, lucrurile nu sunt definitive şi nu se poate pronunţa asupra legalităţii sau a ilegalităţii deciziei, dar şi-a exprimat speranţa ca lucrurile să se clarifice.

Avocata învinuitului, Natalia Rusu, a menţionat că decizia instanţei de aplicare a arestului urmează a fi contestată pentru că a fost emisă fără temei legal şi fără suport probatoriu. Potrivit ei, clientul său este nevinovat în comiterea infracţiunii care i se impută, iar ne vinovăţia lui va fi demonstrată.

Cinci angajaţi ai Camerei de Licenţiere de Stat, printre care directorul-adjunct al instituţiei, au fost reţinuţi sâmbătă în urma unei operaţiuni desfăşurate de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA. Funcţionarii sunt bănuiţi de comiterea unui şir de fraude la eliberarea sau prelungirea licenţelor pentru agenţii economici, ce prestează servicii în domeniul jocurilor de noroc, fapt ce a cauzat prejudicii de 15 000 000 de lei bugetului de stat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite